Reincarnarea
Punct și din nou de la capăt
Ce se petrece cu omul după ce moare? Dispare pentru totdeauna, lăsându-şi întreaga viaţă în urmă ca şi cum nici n-ar fi fost? Se îndreaptă către o judecată dumnezeiască, în urma căreia va ajunge în Rai sau în Iad? Ori se pregăteşte în vederea unei noi vieţi pe pământ, într-un alt trup?
Fiecare tradiţie spirituală are propria viziune asupra vieţii de după moarte şi niciuna nu admite neantul, aşa cum o face materialismul. Dimpotrivă, toate vorbesc despre eternitatea sufletului şi chiar despre călătoria acestuia prin mai multe trupuri, prin mai multe vieţi.
Teoria reîncarnării are avantajul că explică şi cauza aşa-ziselor nedreptăţi ale vieţii: copiii care mor de boli cumplite, oamenii buni care trăiesc drame aparent nemeritate, faptul că ne naştem într-o anumită zonă, că aparţinem unei anumite rase – şi altele asemenea.
Filosofia fără răspuns la întrebările fundamentale
Materialismul ateist neagă existenţa lui Dumnezeu şi a vieţii de după moarte, punându-şi amprenta nefastă asupra ştiinţei oficiale. Rădăcinile sale sunt în epoca iluminismului şi a raţionalismului ‒ perioade pe care istoria oficială le prezintă încă drept etape majore pentru progresul umanităţii.
În realitate, cercetători serioşi au evidenţiat faptul că cele două curente au fost susţinute şi finanţate în mod subversiv de clanurile de cămătari care au pus în secolul al XVIII-lea bazele ordinului satanic al celor care s-au intitulat „iluminaţi”. Scopul lor şi al celor care le sunt azi urmaşi este subjugarea oamenilor prin distrugerea credinţei în Dumnezeu, pentru ca indivizii să fie în felul acesta mai uşor de manipulat. Ştiinţa materialistă susţine că de fapt, în întreaga lume nu există nimic altceva decât ceea ce putem percepe cu simţurile.
Sfidând doctrinele tradiţiilor spirituale multimilenare, corifeii materialismului ateist (printre care se numără, în mod surprinzător personalităţi precum matematicienii Laplace şi Descartes) au afirmat adesea în batjocură că pentru a găsi Spiritul lui Dumnezeu au scotocit, chipurile, peste tot în această lume şi totuşi nu L-au descoperit.
Este notoriu cazul lui Laplace, care atunci când Napoleon l-a întrebat de ce nu-L menţionează pe Dumnezeu în studiile sale de astronomie, a răspuns cinic că „nu a avut nevoie de această ipoteză”. Din aceeaşi categorie face parte şi afirmaţia dispreţuitoare a chirurgului francez François-Joseph Victor Broussais (1772-1838): „Niciodată nu am descoperit sufletul sub tăişul bisturiului”, care este citată adesea de savanţii materialişti ca o rostire emblematică.
Cu toate pretenţiile promotorilor, ştiinţa materialistă nu a reuşit totuşi să explice în mod coerent natura ultimă a materiei şi a energiei, nici să descopere originea ultimă a mişcării sau să dezlege enigma apariţiei conştiinţei în general şi a simplei senzaţii în particular, nici să să descifreze taina apariţiei vieţii sau a modului în care Natura îşi urmează cursul şi îşi atinge finalitatea, ca să enumerăm doar câteva dintre întrebările fundamentale.
Fragment din articolul Reincarnarea
din revista Yoga Magazin EDIȚIE SPECIALĂ
Moartea și tainele uimitoare ale Lumii de dincolo