Exuberanța. Arta de a trăi minunat
Exuberanța și euforia descoperirilor benefice
Exuberanța îi caracterizează adesea pe marii oamenii de știință, pe aventurieri, pe marii inventatori, muzicieni, scriitori, etc. Max Perutz, laureat al Premiului Nobel, compară sentimentul pe care îl ai atunci când descoperi ceva nemaivăzut cu momentul îndrăgostirii sau cu cel în care ajungi pe culmea unui munte după o ascensiune extrem de dificilă. Nu este, spune el, „o stare de extaz indusă de substanțe psihedelice, ci de revelarea unui chip al Naturii nevăzut de nimeni până atunci.” Astronautul Buzz Aldrin povestea că, atunci când el și Neil Armstrong așteptau să plece pe Lună, a devenit brusc conștient că acolo nu există pistă de aterizare. Nu îi aștepta nimeni. „Am realizat că vom fi primii.”
Extazul descoperirii nu aparține doar oamenilor de știință, ci tuturor: sportivi, artiști, oameni de afaceri, jurnaliști, părinți etc.
Aceste momente de încântare pură sunt adesea declanșate de contemplarea frumuseții. Cercetătoarea Mary Somerville scria în 1831: „Cerurile oferă cel mai sublim obiect de studiu al științei: măreția și splendoarea obiectelor din spațiu, viteza de neconceput cu care se mișcă, distanțele uriașe dintre ele – toate impregnează conștiința omului cu noțiunea unei Energii care le ține pe toate în mișcare un timp ce pare a fi fără limite.” Dar, a continuat ea, „la fel de remarcabilă este bunătatea Primei Cauze care a înzestrat ființa umană nu doar cu capacitatea de a-I aprecia Creația, ci și de a-I descoperi legile.”
O femeie astronom
Un exemplu în această direcție a fost Cecilia Payne-Gaposchikin, unul dintre cei mai, mari astronomi ai secolului al XX-lea, cea care a descoperit că majoritatea obiectelor din Univers sunt alcătuite din Hidrogen. S-a arătat pasionată de știință de la o vârstă fragedă. La 5 ani, a văzut un meteorit și a decis că vrea să devină astronom și asta cât de repede, ca să mai aibă ce descoperi când va fi mare. „Mama mea îmi vorbise la un moment dat de o insectă pe care am recunoscut-o brusc în acea zi în grădină. Acel fulger al recunoașterii, însoțit de bătăile aprige ale inimii, a devenit pasiunea mea. Atunci a început viața mea de om de știință. De atunci am fost continuu motivată și stimulată de speranța unei alte revelații. Și nu am sperat degeaba. Aceste momente sunt rare și vin fără avertisment. Sunt o răsplată inefabilă acordată celui care cercetează chipul Naturii.” „Într-un anumit sens, mi-am transformat laboratorul într-o capelă. La ultimul etaj al școlii era o cămăruță rezervată științelor, în care substanțele erau aranjate cu grijă pe rafturi, în sticluțe și eprubete. Mă refugiam acolo și adoram elementele chimice – cele din care este alcătuit Universul fizic, inclusiv corpurile cerești.”
Femeie într-o lume academică dominată de bărbați, a avut de înfruntat numeroase obstacole și doar entuziasmul a ajutat-o să le facă față. O conferință ținută de Arthur Stanley Eddington despre expediția realizată în Brazilia pentru a observa eclipsa solară din 1912 a exaltat-o atât de tare, încât nu a dormit trei zile și trei nopți. Eddington „mi-a deschis porțile cerurilor”, spune ea.
O altă conferință ținută de Harlow Shapley, directorul Observatorului astronomic de la Harvard, a determinat-o să-l roage pe acesta să o lase să studieze împreună cu el. și-a scris teza de doctorat în 6 săptămâni (descrisă ca „cea mai sclipitoare teză ce a existat vreodată în domeniul astronomiei”) și a primit titlul de Doctor în astronomie acordat de Harvard.
Fiind femeie, nu a fost acceptată ca profesor, ci ca asistent tehnic al lui Shapley, dar ea nu și-a pierdut speranța. „Astronomii sunt optimiști incorigibili. Ei privesc spre stele și galaxii la care nu au cum ajunge vreodată. Vorbesc de temperaturi de milioane de grade, de densități mai mici decât cel mai mic vid, studiază lumina care și-a părăsit sursa în urmă cu sute de milioane de ani. Dintr-un flash de lumină, ei reconstruiesc o întreagă istorie. Filmul evoluției cosmice se joacă pe o scenă care se întinde mult peste limitele viziunii noastre, într-un ritm atât de lent încât întreaga istorie a umanității nu a putut surprinde pe viu nicio scenă de acțiune.”
În 1952, la peste 30 de ani de la încheierea studiilor, a devenit prima femeie profesor de la Harvard.
Ființele exuberante sunt caracterizate de o extrem de vie curiozitate. Aristotel nu a scris doar despre metafizică, logică, politică și etică, ci și despre botanică, astronomie, psihologie, zoologie.
Newton a studiat alchimia cu aceeași pasiune cu care a studiat optica luminii și gravitația.
Antoine de Saint-Exupery descria astfel pasiunea sa pentru zbor: „Nu-mi era nici foame, nici sete. Aș fi putut continua să zbor încă cel puțin 10 ani. Eram fericit.”
Legendarul Arhimede, când a găsit soluția problemei pe care i-o dăduse regele, a sărit din casă și a alergat gol-pușcă până la palat, strigând: „Evrika!”
Fizicianul Alan Lightman spune: „Mi-e dor de acea intensitate. Mi-e dor să fiu atât de absorbit într-o problemă științifică, încât să nu mă pot gândi la nimic altceva, zi și noapte, cu stiloul și foile albe în față. Munceam fără oprire pentru că voiam să aflu răspunsul. Știam că răspunsul era chiar acolo, în fața mea, mă aștepta”.
Ființele exuberante sunt, de asemenea, înzestrate cu mult umor. Ele sunt captivate de aceleași aspecte de care se minunează copii: stele, fluturi, vânt, fulgi de zăpadă etc. Starea de minunare nu îi părăsește odată cu venirea maturității și nu răspund condescendență întrebărilor copiilor.
Fragment din revista Yoga Magazin nr 107/108
din articolul Exuberanța. Arta de a trăi minunat, cu o intensitate frenetică, dar și cu pasiune înălțătoare și entuziasm debordant