Secretul tau cu Dumnezeu
„Cred, Doamne! Ajută necredinței mele.” (Marcu 9,24)
Vreau să-ți povestesc un vis. Nu este al meu, dar ni se adresează cumva și mie, și ție, așa că, într-un fel, ne aparține. Se făcea că cel ce visa se întâlnise cu o bună prietenă. Era noapte. Se opriseră într-un parc și cercetau tăcuți luna și stelele fragede. Ea a vorbit prima. Despre nemulțumirea care o apasă, despre tot felul de împliniri pe care le așteaptă și care se tot amână, despre dorințe și despre speranțe zădărnicite. „M-am rugat la Dumnezeu, m-am rugat din suflet... dar nu mai cred că e posibil ce I-am cerut, pur și simplu nu merit sau e prea mult ce vreau de la El...”
Prietenul i-a răspuns în vis: „Nimic nu-I este imposibil lui Dumnezeu, absolut nimic. Poți să-I ceri orice.” „Ei, orice...”, a spus femeia căutând cu privirea în sus, unde un nor iute tocmai întuneca cerul ștergând luna cu totul. „Da, a insistat prietenul luând mâinile femeii în mâinile sale, crede-mă, dacă totul în tine imploră după... după... luna de pe cer, să zicem, Dumnezeu o să aducă în palma ta luna de pe cer, înțelegi?”
Femeia își deschise palma dreaptă și o privi cu neîncredere. „O s-o facă să încapă în mâna ta, ai să-i simți contururile, lumina, o să-i vezi craterele de aproape și ca nu cumva să te îndoiești după aceea și să te gândești că a fost doar un vis o să-ți spună poate să desenezi pe lună o cruce cu un strop din sângele tău. Și în prima noapte cu cer senin, toți vor vedea uimiți o cruce roșiatică pe lună, doar tu vei ști și ai să te bucuri. O să fie secretul tău cu Dumnezeu...”
Când femeia din vis ridică fața spre cer privind cu respirația tăiată luna care tocmai ieșea din nori, prietenul se trezi. Și, crede-mă, chiar în momentul în care el a deschis ochii, clopotele de la biserica apropiată au început să bată. Și au bătut îndelung.
Din revista Yoga Magazin nr. 43