Ziua internațională yoga

Ziua internațională yoga, Brașov 2009

ZIUA INTERNAȚIONALĂ YOGA, Brașov, 2009

Ziua Internaţională YOGA; în acelaşi timp o zi însorită de toamnă în oraşul de la poalele Tâmpei. Un grup de oameni se adună în Piaţa Sfatului, centrul istoric al Braşovului. „Ce faceţi aici?” întreabă jucăuş nişte copii. „YOGA”, li se răspunde prompt. „Vrem şi noi să facem YOGA; mami, mami – hai să facem YOGA!”
Cu zâmbetul pe buze, yoghinii se pregătesc să realizeze consacrarea acţiunii. În clipa în care cu toţii închid ochii, clopotele Bisericii Negre încep să bată. Peste 150 de yoghini din Braşov au venit în centrul oraşului pentru a realiza la unison HATHA YOGA, posturile yoghine corporale. Este modul lor de a celebra această zi, la fel ca şi al colegilor lor din ţară şi din lume. Unii dintre ei au relatat că nu a contat faptul că s-au aflat în centrul oraşului, ei s-au simţit la fel de interiorizaţi şi la fel de bine ca în mijlocul naturii sau în camera unde îşi realizează practica yoghină zilnică.
Poate că această acţiune ar fi fost dificil de realizat în 2004, după acţiunea brutală a autorităţilor împotriva yoghinilor şi a campaniei mincinoase dusă de mass-media împotriva MISA. Acum, pur şi simplu, lumea priveşte de pe margine cu simpatie şi interes. Nu mai contează că yoghinii „sunt de la MISA” ori că sunt „de-ai lui Bivolaru”. Minciunile propagate de mass-media sunt acum lăsate în urmă. Oamenii au ocazia să întâlnească oameni. „Ideea de a organiza această acţiune în centrul oraşului ne-a venit deoarece prea mult YOGA a fost suspectată şi condamnată de oameni, fără ca ei să ştie ce este cu adevărat. Aşa că am venit chiar aici, în mijlocul oamenilor pentru a le arăta câte ceva din ceea ce este practica tradiţională milenară YOGA”, explică Traian Ionescu, unul dintre organizatori.
La fiecare ASANA realizată îi sunt prezentate efectele. „Ia uite, asta aş putea să o fac şi eu!” se entuziasmează cineva de pe margine. Acum YOGA li se adresează tuturor. Totul decurge natural şi firesc, iar o oră trece foarte repede.
După şedinţa de HATHA YOGA, urmează o meditaţie în spirală YANG. Oamenii de pe margine sunt invitaţi în spirală. Cei care sunt mai deschişi ori care au mai mult curaj fac pasul înainte. Se formează spirala: în funcţie de zodie, cei prezenţi se „înfăşoară”, spiră după spiră, în sens YANG, sensul invers de rotaţie al acelor de ceas. Yoghinii meditează pe muzica live interpretată de Byblos, care umple Piaţa Sfatului. „Pentru noi este o ocazie de a trăi cu atenţie clipa prezentă, sau de a simţi o mare iubire şi împlinire, ori de a ne simţi energizaţi în întreaga fiinţă”, povesteşte unul dintre yoghini. „Am simţit ceea ce am făcut azi ca pe o mare responsabilitate” mărturiseşte Anton Mihalcea, „pentru că le-am arătat oamenilor câte ceva despre noi. Am venit cu sufletul deschis, dincolo de orice prejudecată sau temere care ar fi putut să apară datorită anilor de mediatizare negativă a sistemului YOGA. Oamenii ne-au înţeles, au înţeles ceea ce suntem cu adevărat, chiar dincolo de cuvinte.”

SURSA: www.yogaesoteric.net

Nu sunt comentarii la aceasta poza!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security

Glosar de termeni