Karma individuală şi voinţa lui Dumnezeu

Ceea ce ne pune în mişcare la modul profund, cauzal, este karma individuală. Ea îşi lasă amprenta asupra personalităţii, caracterului, asupra modului de a percepe lumea, a felului în care acţionăm într-o situaţie oarecare. Tot ceea ce ni se petrece este o consecinţă a faptelor noastre recente sau din vieţile trecute.

Dar unde apare sau cum interferează Voinţa lui Dumnezeu în viaţa noastră? Oare nu din Voinţa Lui mişcă Universul? „Fără Voia Lui nici un fir de iarbă nu creşte”. 

Totul este Voia lui Dumnezeu. Dar din Voia Lui e dat şi Liberul Arbitru. Tocmai acest fapt ne deosebeşte de animale şi ne dă şansa de a lua singuri decizii, bune sau rele, în sus sau în jos, dar într-o deplină libertate de conştiinţă. Chiar alegerea de a nu lua o decizie este tot o hotărâre a liberului nostru arbitru, care generează consecinţe şi deci, generează karmă. Prin urmare, din Voinţa lui Dumnezeu noi singuri luăm hotărâri. Potrivit Legii cauzei şi a efectului acestea vor naşte consecinţe pe care, mai târziu, le vom suporta, pozitive sau rele, după cum am acţionat în trecut.

Bun, şi dacă facem totuşi Voia lui Dumnezeu, ce se petrece? În primul rând ar fi bine să ştim că urmează să-I împlinim Voia cu adevărat. Şi putem afla dacă este aşa prin consacrarea acţiunilor şi a fructelor acestor acţiuni către El.

Dacă tot ceea ce facem este în primul rând pentru şi în numele lui Dumnezeu, se manifestă în mod clar Voinţa Lui în şi prin noi. Şi cu cât păstrăm mai bine starea de dăruire a acestor acţiuni Lui, totală şi lipsită de egoism, cu atât mai neimplicaţi „karmic” suntem şi mai siguri că nu vor exista urmări neplăcute pentru noi.

 

Când se naşte devoţiunea, acţiunea e desăvârşită
În viaţa obişnuită, pentru fiecare faptă bună pe care o facem vom fi răsplătiţi cu una identică sau asemănătoare undeva, cândva. Dar în cazul devoţiunii faţă de Dumnezeu apare starea de acordare cu Voinţa Sa supremă, simţim că devenim din ce în ce mai deschişi faţă de Graţia Sa, iar sufletul se înalţă. Este o perspectivă de o dimensiune cosmică. În aceste momente unice, în care voinţa noastră este în rezonanţă cu Cea a lui Dumnezeu, participăm la „economia” universală. Dumnezeu ne face părtaşi la lucrarea Lui şi ne inspiră în toate aceste acţiuni. Devenim astfel „mâini” ale Divinului, precum îngerii săi de lumină. Karma noastră este suspendată în asemenea momente, deoarece şi ego-ul nostru este infim. Facem translaţia de la micime către o atingere a Scânteii Divine din noi, Sinele Nemuritor, etern. Devenim astfel martori ai acţiunilor noastre, detaşaţi, dar şi implicaţi prin responsabilitate. Este una dintre cele mai paradoxale şi mai complexe situaţii ce pot exista. O stare ce nu poate fi înţeleasă decât prin trăire directă. Când se naşte devoţiunea către Dumenezeu, acţiunile noastre devin pe deplin responsabile, desăvârşite. Suntem conştienţi şi implicaţi în ceea ce înfăptuim. Dar există, în acelaşi timp, o stare de martor, ca şi cum ai fi prezent din afară, un supervizor responsabil, dar neafectat de ceea ce face lucrătorul şi nici de rezultatul lucrului său. Munca poate fi grea şi obositoare, dar e însoţită de un entuziasm puternic, de o efervescenţă care ne măreşte forţele şi puterea de a face efortul necesar. După o astfel de muncă ne recuperăm fizic, psihic şi mental foarte repede şi întotdeauna ai sentimentul de mulţumire interioară. Ştii că ceea ce faci e bine şi reuşita există oricum, chiar dacă uneori pare exact contrariul. De fapt eşecul nu există, deoarece scopul în sine este de a face Voia lui Dumnezeu. Iar rezultatul nu depinde atunci de noi, ci numai de Voinţa Sa.

 

Dă-i lui Dumnezeu primul loc
Dar ce se petrece când ego-ul nostru spune nu Voinţei Divine? Aceeaşi Voinţă ne permite să avem opinia noastră separată, să alegem altceva. Dar „pavăza” Sa se va ridica şi atunci, chiar dacă ceea ce realizăm e bine, în viziunea noastră, suntem generoşi, săritori, îi ajutăm pe alţii şi am putea spune chiar că facem ceea ce-I place lui Dumnezeu, totuşi producem consecinţe directe asupra noastră. Bunătatea noastră este o consecinţă a caracterului nostru, e nativă, aşa suntem construiţi să acţionăm, dar conştienţa e slabă. Ceea ce dăm vom primi, după faptă şi răsplată. Milostenia aceea creştinească se manifestă la foarte mulţi dintre noi. 

Compasiunea ne poate face foarte generoşi cu cei aflaţi în nevoie, sărăcie, boală şi necazuri. Este lăudabil şi omenesc să venim în ajutorul aproapelui, pentru a-l omeni şi cinsti ca pe noi înşine. Ceea ce vei da aceea vei primi. Putem fi astfel liniştiţi. Vom primi şi noi la nevoie poate chiar mai mult decât am dat. Şi aici este prezentă Voia Lui Dumnezeu, dar într-o măsură mai mică, deoarece, chiar dacă spunem că „de la noi mai puţin, de la Dumnezeu mai mult”, acţiunea noastră poate avea două direcţii. Una este îndreptată în primul rând spre ajutorarea celuilalt, şi apoi către Dumnezeu. Or, se spune clar: „dă lui Dumnezeu primul loc în viaţa ta”. A doua direcţie poate fi îndreptată către satisfacerea şi împlinirea personală. O împlinire şi şlefuire a caracterului ce ţine de personalitate, nu de partea divină din noi. Vom fi mulţumiţi psihic şi afectiv, poate, dar vom căuta mereu să satisfacem această necesitate. O căutare a perfecţionării noastre. Să facem din ce în ce mai bine. Şi aici trebuie mare atenţie, deoarece generăm consecinţe bune sau mai puţin bune. Orice neîmplinire, ratare a scopului urmărit, benefic de altfel, duce la o stare de dezechilibru sufletesc, îndârjire sau descurajare, nemulţumire sau chiar revoltă. Aceste stări sunt omenşti, dar ţin de niveluri demoniace, opuse stărilor senine, calme şi înălţătoare pe care numai unirea în minte, suflet şi în faptă cu Divinul ţi-o poate da.

 

Avem puterea să alegem
Să presupunem că suntem într-o situaţie dificilă, în care trebuie să luăm o decizie care ne va schimba cursul vieţii. „Care-i Voinţa Ta, Doamne? Ce să fac, ce să aleg? Logica şi bunul-simţ îmi spun, îmi dau o direcţie. Karma mă opreşte să accept această soluţie şi mă îndreaptă către una nefirească. Cum să procedez? Ce e bine şi ce e rău?“ Întrebări care ne frământă şi ne macină. Zilnic avem de ales între două sau mai multe lucruri. Uneori ne folosim inteligenţa, logica, alteori intuiţia sau bunul-simţ, dar de cele mai multe ori alegem automat, ca nişte maşini programate de obişnuinţele noastre. Numai momentele critice ne scot din această somnolenţă a sufletului şi atunci ajungem să ne întrebăm descumpăniţi încotro să mergem. Totul este un joc pe calculator în care conştiinţa joacă rolul cel mai mic, deoarece doarme. Când programul e suprasolicitat şi intră în colaps, conştiinţa dă semne de trezire. Ca să scurtcircuităm cât mai des această maşinărie trebuie ori să suferim tot mai mult şi mai acut, ori să ne îndreptăm atenţia către Dumnezeu şi să-I dăruim Lui totul. Când dăm de necaz, care-i prima reacţie? Să căutăm ajutorul în afara noastră, dacă singuri n-am reuşit să rezolvăm. Mergem la biserică, facem pelerinaje, ne rugăm, participăm la viaţa religioasă a comunităţii, cerem ajutorul Divinului şi tuturor sfinţilor, ne rugăm la Sfintele Moaşte. Ne recunoaştem? Bineînţeles, 90% dintre noi ar face aceste lucruri. Şi viaţa pare să ia un anumit curs, problema se mai amână, dar iar răbufneşte la un moment dat. De ce această situaţie? Ce e de înţeles, ce e de învăţat? Ce e de făcut? Şi iar căutăm persoane înzestrate şi locuri sfinte pentru a găsi răspunsul.

 

Suferinţa ne învaţă o lecţie spirituală
Viaţa este un dar extraordinar de preţios de la Dumnezeu. Copilul care suntem trebuie să înveţe să-şi caute Tatăl şi să-I fie recunoscător pentru ea. Mai trebuie să înveţe că el nu face nimic cu adevărat. Tatăl Ceresc face totul prin Forţele şi îngerii Săi de lumină. De aceea copilul trebuie să ştie asta şi să-I atribuie Lui Dumnezeu toate acţiunile. Copilul mai trebuie să înveţe să discearnă între bine şi rău. Să înveţe să aleagă şi să dea lui Dumnezeu voinţa sa mică pentru a se uni cu Cea divină. Numai aşa va face alegerea cea mai bună. Prin această comuniune ne cizelăm. Deciziile le vom lua uşor şi cu inima împăcată. Vom căpăta înţelegerea acţiunilor şi Voinţei lui Dumnezeu.

Va dispărea îndârjirea noastră de a atinge cutare scop, iar împlinirea se va resimţi treptat, cu fiecare lucru realizat în acest fel tot mai amplu. Suferinţa se va diminua şi vor prevala numai consecinţele karmice bune, din trecut. Karma rea, de suferinţă, se va diminua, iar ce se va mai manifesta, va căpăta sens şi vom accepta ca pe o lecţie divină ce are drept scop creşterea nostră şi apropierea de Dumnezeu.

O străduinţă necontenită, tot mai puţin fragmentată de a dărui orice gest, gând, simţământ, acţiune lui Dumnezeu, ne duce direct şi pe calea cea mai scurtă către El şi către unirea cu Voinţa Lui Sfântă. Starea de Îndumnezeire şi de comuniune cu Dumnezeu Tatăl este o răsplată covârşitoare şi implicită pentru căutătorul şi dăruitorul a tot şi a toate. Această atitudine nu este numai o cale extraordinară de evoluţie spirituală, dar şi un mod de viaţă în sine, în care totul este sfinţit şi îndumnezeit. Lumina Divină pătrunde astfel în minte, viaţă şi în inimă. Şi atunci ne devine limpede că o karma de suferinţă poate şi trebuie să fie transformată în viaţă şi Voinţă Divină.

 

de  Viorel Stănescu
foto Robert Leontescu
Yoga Magazin 68/2008

  • #1 mariana vartosu 12.12.2013 19:16
    în mare parte, dar nu sintetizat în această manieră, fiecare din noi ştim aceste lucruri. şi, nimic nu ar trebui să mă ştim dacă ne lăsăm călăuziţi de Dumnezeu. în rest, totul vine şi pleacă...de la sine.
  • #2 grama gabriela 06.03.2015 22:54
    vreau sa ma cunosc cu adevarat in acest univers ce e tulbure pt mine

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Singur cu Dumnezeu Singur cu Dumnezeu

Experiența izolării voluntare din societate se dovedește, la sfârșitul secolului XX, a fi o veritabilă modalitate de autocunoaștere “Cu toții ne dorim uneori să ne retragem, chiar și pentru o scurtă perioadă, în singurătate,…

Tetraktys - știința ciclurilor și a ritmurilor care compun universul Tetraktys - știința ciclurilor și a ritmurilor care compun universul

Mai mult decât o simplă reprezentare matema­tică, Tetraktys-ul este un simbol metafizic ce ascunde esența principiilor lumii manifestate, armonia cosmică, ideea ascensiunii către Divin și misterele lumii spirituale. În filosofia…

Glosar de termeni