Călătorie în Himalaya

Mă aflam în India de aproape o lună, iar o vizită în Ladhak-ul supranumit „Micul Tibet“ se potrivea de minune cu planurile mele de călătorie. Străbătut de apele fertile ale Indusului şi mărginit de două dintre cele mai înalte lanţuri muntoase din lume - Himalaya la sud, Karakoram la nord - ţinutul este perfect pentru o evadare din peisajul obişnuit. Călătoria începe în Manali, unul dintre marile oraşe nordice, loc de plecare pentru multe trasee turistice. De acolo păşeşti pe singurul drum care străbate aproape 500 de kilometri până în Leh, capitala Ladhak-ului.
Este o noapte rece de sfârşit de iulie, iar jeep-ul care ne va trece munţii întârzie să apară. După mult timp de aşteptare, farurile străpung strada pustie, atât de plină de viaţă în timpul zilei. La preţul pe care l-am plătit, mă aştept să prind un loc confortabil, dar pe bancheta din mijloc ne înghesuim patru persoane. Pornim la drum, maşina urcă fără oprire până la trecătoarea Rohtang, la peste 3400 de metri. Şoseaua este literalmente săpată în stâncă. Greutăţile întâmpinate la construirea ei sunt la fel de numeroase ca eforturile depuse pentru întreţinere. În fiecare iarnă, zăpezile fac drumul de nestrăbătut, iar primăvara se topesc în mii de râuleţe gata să-l erodeze şi să-l blocheze la tot pasul.

Dincolo de norii musonului
Ceea ce începe să se întrevadă îmi depăşeşte imaginaţia. Înălţimile ameţitoare ale munţilor Himalaya sunt înviorate ici, colo de câte un petec de verdeaţă. Râuri repezi şi cascade subţiri dau viaţă peisajului altfel static. Abia îndrăznesc să-mi ridic ochii atât de sus. Dincolo de norii musonului se ascunde o altă lume. Atunci când cortegiile lor coboară în văi, privirile noastre primesc vârfurile mereu înzăpezite ca pe nişte ofrande. Milioanele de ani de istorie naturală îmi trezesc adâncă veneraţie, la fel cum simţi în faţa bătrânilor satului.
Drumul şerpuitor urcă în continuare. După vreo câteva ore ne oprim din nou. Un râu apărut peste noapte, rod al confluenţei apelor topite din gheţarii cei veşnici, taie şoseaua devenită impracticabilă. După şirul lung de maşini înţeleg că blocajul durează deja de câteva ore. Toată lumea se grăbeşte, pentru că trebuie să ieşim din munţi înainte de lăsarea întunericului. Trecem cu greu, dar de-abia acum începe adevărata aventură. Şoseaua se îngustează şi aflu cu uimire că este a doua din lume ca grad de periculozitate, datorită înălţimii şi prăpăstiilor ce străjuiesc cât vezi cu ochii o parte a drumului, în timp ce pe partea cealaltă ameninţă stânci care stau într-un echilibru îndoielnic.
Începe să fulguiască, semn că suntem aproape de trecătoarea Tanglangla – a doua din lume ca altitudine. Aici, la 5360 de metri, aerul este greu respirabil. Vârfurile albe din depărtare au peste 6000 m. Din cauza lipsei de oxigen nu pot să mă ţin pe picioare şi îmi reiau cuminte locul în maşină. Înainte de a porni la drum, apuc să văd pe fereastră cum flutură steguleţe pline de culoare, pictate cu rugăciuni. Ne îndreptăm spre inima budistă a Indiei.

Ţara celor 1000 de chörten-uri
Dincolo de Tanglangla se întinde un vast deşert. Ceea ce se desfăşoară acum în faţa ochilor îmi aduce aminte de peisajul selenar văzut prin telescop. Frumuseţea acestei lumi este nepământeană. Pereţii înalţi de stâncă încep să absoarbă culori fantastice în lumina apusului: violet, roşu vişiniu şi uneori albastru. Munţii par când frământaţi de lupta tumultuoasă din adâncuri, când netezi ca o eşarfă de mătase. Tăcută şi nemişcată, acestă întindere lipsită de viaţă îşi răsfrânge reverberaţiile şi în inimile noastre. A încetat demult orice conversaţie, a amuţit orice remarcă uimită. Aici muntele este doar munte, cerul este doar cer, această tăcere este doar tăcere.
În depărtare străjuiesc înălţimile dincolo de care se află Tibetul. Şi în toată această mare singuratică, undeva, în partea dreaptă, se iţesc nişte siluete. Câţiva oameni, câţiva cai şi... un yak. Un yak adevărat! La fel cum văzusem în pozele din atlas în copilărie. Iau această neaşteptată întâlnire ca semn aducător de noroc, întrucât pe timpul verii aceste animale se retrag spre zonele mai înalte ale ţinutului şi nu mai speram să întâlnesc vreunul. Privesc cu mirare şi admiraţie la nomazii Ladhak-ului. Câtă tărie interioară trebuie să ai să poţi trăi într-un asemenea climat!
Altitudinea începe să scadă uşor. O simţim cu toţii, căci aerul devine mai respirabil.
Înaltă de câţiva metri, o figură prăfuită ce trebuie să fi fost cândva albă, îşi face apariţia din senin. Recunosc cu greu că este vorba despre un chörten, pentru că timpul şi-a lăsat amprenta într-un mod implacabil.
Pe măsură ce ne apropiem de Leh, văile câştigă în verdeaţă, iar peisajul se metamorfozează subit. Inima îmi bate mai să-mi sară din piept când, pe un perete mare de stâncă, se înfăţişează pictată figura impunătoare a marelui maestru tibetan Padmashambhava, în semn de bun-venit. Numărul chörten-urilor se înmulţeşte considerabil. Începusem să le număr, dar după cifra 37 capitulez. Un localnic îmi spune că Ladhak-ul este supranumită şi „ţara celor 1000 de chörten-uri“...

Sufletul cuprinzător al hinduşilor
Situată la o înălţime de 3250 de metri, capitala Ladhak-ului păstrează acelaşi aer de austeritate specific ţinutului.
Existenţa sa istorică este intim legată de celebrul „Drum al Mătăsii“, căci în trecut făcea legătura între anticul Sinkiang, Asia de Vest şi câmpiile Indiei. Toate căile de comunicaţie ale ţinutului converg către Leh. Cei mai mulţi locuitori (al căror număr este şi aşa redus) şi-au aşezat casele de-a lungul principalelor ape curgătoare, dar mai ales pe valea Indusului.
Soarele arzător din timpul amiezii s-a mai domolit acum. Palatul regal ce veghează întreaga aşezare din înălţimi, asemeni unui cuib de vulturi, dă naştere unor umbre maiestuoase.
Oraşul e îmbrăcat în haine de sărbătoare, pentru că în aceste zile îşi desfăşoară vizita preşedintele Indiei. Ceremonia de inaugurare a celei mai mari gompa din Leh este peste trei zile şi a adunat deja multe personalităţi marcante. Deşi în cazul de faţă este clară şi implicarea politicului (datorită situaţiei tensionate din Caşmir), nu pot să nu remarc cu admiraţie spiritul atoate-tolerant al indienilor. În care altă ţară din lume, atât preşedintele, cât şi prim ministrul sunt de altă religie decât marea majoritate a cetăţenilor? În India aproximativ 85% din populaţie este hindusă; însă prim ministrul e de religie sikh, iar preşedintele musulman.
O studentă din Germania, cu un aer filosofic plutind dincolo de ochelari, întreabă un localnic budist dacă nu-l deranjează această situaţie. Zâmbind isteţ, omul răspunde simplu: „Dumnezeu este Unul. Doar numele Lui sunt multe, multe.“

Mânăstirea celor 1000 de ani
Miile de turişti care vin anual aici au schimbat întrucâtva atitudinea localnicilor. Nu de puţine ori, ospitalitatea a rămas doar un cuvânt din dicţionar. De aceea prind din zbor ideea franţuzoaicei vesele din faţa mea de a merge la Alchi, un sătuc la 70 de kilometri de Leh. Citesc câteva informaţii din voluminosul ghid turistic al Indiei şi aflu că Alchi este o aşezare retrasă, liniştită, foarte puţin vizitată de turişti. Asta căutam, un loc prielnic pentru meditaţie şi reculegere.
După două ore de mers săltăreţ cu autobuzul ajungem la ceea ce se cheamă intrarea în Alchi: o şcoală nou construită, localnici păşind agale şi un câine supervizând atmosfera, cocoţat semeţ pe o poartă. Casele sunt mici şi înghesuite, construite totuşi cu mai multă grijă decât în partea hindusă.
Ajunşi în centru trăiesc surpriza zilei – sătucul uitat de lume şi aproape non-turistic este asaltat la fiecare oră de cel puţin douăsprezece jeep-uri pline-ochi cu... turişti! Dezamăgită, sunt gata-gata să fac cale întoarsă. Dar este deja după-amiază şi prima maşină care va pleca spre Leh va veni probabil a doua zi, dacă va fi vreme bună. Urmăresc să mă adaptez situaţiei şi caut un loc unde să dorm.
Noaptea e un sfetnic bun, aşa că dimineaţă pornesc cu avânt să cercetez zona. Şi descopăr aici o străveche gompa, care datează dinainte de secolul al XI-lea.
Templul principal (’du-khang, tib.) al complexului monastic (chos-’khor, tib.) din Alchi este cea mai mare clădire şi este aşezat chiar în centrul structurii. Pentru cei interesaţi de tradiţia budistă, mânăstirea din Alchi este o adevărată comoară. Pătrund prin uşa scundă ce aduce aminte că în faţa a tot ceea ce este sfânt (sfânt pentru tine sau sfânt pentru alţii) trebuie să-ţi pleci capul. 

Spiritul viu al Bodhisattva-şilor
În sala principală este o nişă construită în peretele din spate. Nişa adăposteşte o sculptură cu patru chipuri. În centru este însuşi Buddha Vairochana, din pentada Buddha-şilor transcendenţi ai tradiţiei budismului Mahayana. Imaginea sa impunătoare răsare din mijlocul unui lotus susţinut de două făpturi mitice ale apelor, denumite în tradiţia orientală naga-şi. Este însoţit de patru zeiţe şi de numeroase zeităţi ale ofrandelor, înfăţişate prin statuete graţioase, făurite cu măiestrie din lut. Ceilalţi patru Dhyani Buddha-şi sunt reprezentaţi pe pereţii laterali. Zidurile reci de piatră sunt împodobite cu numeroase mandala-e, dintre care se disting cele ale lui Vajradhatu şi Prajnaparamita.
La intrare ne întâmpină scene din viaţa lui Buddha Shakyamuni, însoţite de alţi mii de Buddha-şi miniaturali ce descriu paradisul lui Buddha Akshobhya împreună cu extrase dintr-un faimos tratat închinat aceluiaşi Akshobhya.
Din chos-’khor se trece spre o altă clădire. După cum indică şi numele tibetan (sum-tseg), este o construcţie pe trei niveluri, consacrată spiritului bodhisattva-şilor şi divinităţilor care îi însoţesc. Fiecare dintre cei trei bodhisattva-şi adoraţi aici este adăpostit de o nişă specială. Nişele secundare, aşezate de o parte şi de alta a imaginii centrale, ni-i înfăţişează pe Bodhisattva Avalokiteshvara în partea dreaptă, a cărui haină este împodobită cu imagini ale locurilor sacre din Caşmir, şi pe Bodhisattva Mañjushri în partea stângă, a cărui haină este împodobită cu imaginile celor 84 de Mahasiddha-şi ai tradiţiei budismului Vajrayana. Nişa principală are aproape 3 metri; aici se distinge figura impunătoare a lui Bodhisattva Maitreya. Îmbrăcămintea sa este ornată cu scene din viaţa lui Buddha Shakyamuni, reprezentate delicat în medalioane circulare. Aşa cum am aflat mai apoi, asemenea scene din viaţa lui Buddha sunt un metaforic veşmânt al supraomului, reprezentat aici de Bodhisattva Maitreya.
Mă strecor printre aleile dichisite, tivite cu flori viu colorate. Ajung în afara spaţiului monastic şi cobor repede spre malul Indusului. Apele sunt atât de învolburate şi de întunecate, de parcă stâncile care îl veghează se reflectă în valuri. Găsesc aici locul liniştit şi izolat pe care mi-l dorisem atât de mult. Mulţumesc în gând fiinţelor neştiute ce mi-au purtat paşii spre acest loc. Rămân pe malul apei până spre înserat şi nu sesizez trecerea timpului. Nu e nici ţipenie de om. Mintea se goleşte încet-încet, lăsând gândurile să alunece şi să plece odată cu apele Indusului. Aureola soarelui la apus face peisajul transparent şi mă simt contemporană cu însuşi Buddha Shakyamuni.
În bătrâna mânăstire din Alchi, ce adăposteşte de secole sacrele sale imagini, nu se mai oficiază în prezent ceremonii. Dar senzaţia unui prezent continuu se răsfrânge senin dinăuntrul templului către iureşul lumii. 

Glosar: 

AKSHOBHYA, sct., lit. - „Imuabilul“ sau „Cel de neclintit“. Dhyani Buddha suveran al uneia dintre cele cinci „familii“ de energii divine creatoare descrise în Tantra-ele superioare ale budismului tibetan.

AVALOKITESHVARA, sct. (spyan ras gzigs, tib.), lit. - „Cel care priveşte către în jos” [plin de compasiune, n.a.]. Bodhisattva ce întruchipează compasiunea tuturor Buddha-şilor, divinitate tutelară a Tibetului. Alături de Marea Putere Cosmică Tara, este figura cea mai populară dintre toate divinităţile adorate în budismul tibetan.

BODHISATTVA, sct. (byang chub sems dpa’, tib.), lit. - „fiinţă trează din punct de vedere spiritual”. Concept fundamental în budismul Mahayana, Bodhisattva este o fiinţă care aspiră cu putere să dobândească starea de Buddha, dar renunţă să se bucure de Eliberarea Supremă atâta timp cât toate celelalte fiinţe umane nu sunt complet trezite spiritual şi salvate din lanţurile ignoranţei şi egoismului. 

CHÖRTEN, tib. (stupa, sct.), lit. - „suportul ofrandelor”. Reprezentare simbolică a minţii lui Buddha, suport al spiritelor Buddha-şilor, cu funcţia de „difuzor“ de energie spirituală. Cel mai tipic monument budist, conţinând fie relicvele unor fiinţe iluminate spiritual, fie anumite texte sacre. 

MAHASIDDHA, sct. (grub thod chen po, tib.), lit. - „Mare Maestru cu însuşiri desăvârşite“. În tradiţia Vajrayana, acest termen se referă la un ascet care a ajuns să stăpânească învăţăturile Tantra-elor. Cel mai cunoscut este grupul celor optzeci şi patru de Mahasiddha-şi, o mişcare spirituală care a luat amploare în India, între secolele al VIII-lea şi al XII-lea. 

MAHAYANA, sct. (theg pa chen po, tib.), lit. - „Marele Vehicul”. Una dintre cele două mari şcoli ale budismului, care a apărut în primul secol d.Ch., denumită astfel întrucât, datorită modalităţilor prezentate, deschidea calea către eliberare unui număr mult mai mare de aspiranţi şi exprima dorinţa de eliberare a tuturor fiinţelor umane. 

MAITREYA, sct. (byams pa, tib.), lit. - „Cel Iubitor”. Bodhisattva prezentat în tradiţia Mahayana ca întrupare a iubirii pline de compasiune.

MANDALA, sct. (dkyil ’khor, tib.), lit. - din tibetană „Centrul şi Mediul său Specific”, lit. din sanskrită „Cerc“ sau „Secţiune“. Diagramă geometrică utilizată pentru punerea în stare de rezonanţă cu anumite energii subtile din Macrocosmos, mai complexă decât o yantra şi care, în comparaţie cu aceasta din urmă, este colorată şi implică un număr mai mare de elemente asupra cărora trebuie să se mediteze.

MANJUSHRI, sct. (’jam dpal dbyangs, tib.) Numele său sanscrit complet este Manjushrigosha şi se traduce literar prin „Cel cu vocea nespus de suavă şi plină de încântare”. Una dintre cele mai importante figuri ale panteonului budist, Manjushri este Bodhisattva ce personifică cunoaşterea tuturor Buddha-şilor.

NAGA, sct. (klu, tib.). Creaturi magice cu puteri supranaturale. Prezentate adesea în iconografia orientală sub forma unor şerpi fabuloşi, ei sunt consideraţi păstrători ai bogăţiilor spirituale. 

PADMASHAMBHAVA, sct. (pad ma ’byung gnas, tib.). Marele maestru spiritual Padmashambhava, cunoscut şi sub numele de Guru Rinpoche (Guru cel preţios) este unul dintre cei mai renumiţi şi mai veneraţi maeştri ai spiritualităţii tibetane. Sub influenţa sa budismul tantric a căpătat o importanţă covârşitoare în Tibet, convertind astfel mare parte din vechea tradiţie şamanică Bön-po, dominantă în „ţinutul zăpezilor“ înaintea apariţiei învăţăturii budiste.

VAIROCHANA, sct. (rnam par snang mdzad, tib.), lit - „Cel Strălucitor“ sau „Cel Luminos“. Dhyani Buddha suveran al uneia dintre cele cinci „familii” de energii divine creatoare descrise in Tantra-urile superioare ale buddhismului tibetan.

VAJRAYANA, sct. (rdo rje theg pa, tib.), lit. „Vehiculul de Diamant“. Termen sinonim cu Mantrayana. Şcoală a budismului care îşi are originea în grupuri mici, reunite în jurul maeştrilor spirituali, apărută mai întâi în nord-estul şi nord-vestul Indiei. Cuprinde învăţături şi practici bazate pe Tantra-e, scrieri sacre care tratează despre puritatea primordială a minţii punând accentul, în practică, asupra rostirii mantrelor, vizualizărilor şi lucrului asupra energiilor subtile. 

 

de Feika Timoce
Yoga Magazin 66/2007

 

  • #1 Eu Mihai 10.12.2014 02:08
    Citind articolul (recomandat de o prietena) am trait o experienta interesanta. Parca m-a transportat acolo si am vazut peisajul. si apoi am citit si alte articole din serie. Foaret bune. Multumesc.
  • #2 MSG 11.12.2014 15:41
    Mi-a placut articolul, de asta l-am si votat (!), totusi au fost cam multe informatii budiste spre final si acolo m-am pierdut. Dar ca stil de a scrie, e ceva cu lipici.

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Bebe Mihăescu Bebe Mihăescu

Bebe Mihăescu este un nume care apare des în mass-media. Posturile de televi­ziune se întrec în a-l invita la emisiuni pentru că le crește spectaculos rata de audiență. Revistele care îndrăznesc să vorbească fără…

Cosmin Zidurean Cosmin Zidurean

Este medic în toată legea, chiar și dincolo de pragul cabinetului său. Ia faptul de viață, îl cercetează pe toate părțile, îl ascultă cu stetoscopul, identifică simptomele și pune diagnosticul. Cosmin Zidurean nu s-a culcat…

Glosar de termeni