Un concept din alte timpuri

La data de 2 iunie 1925, în grădina Luxembourg, la Paris, un student de 24 de ani, pe nume Jean Romier, citea o carte, așezat pe o bancă. La un moment dat, un bătrân îmbrăcat cu o redingotă ciudată s-a așezat lângă el și a început o conversație. Ajungând să discute despre muzică, bătrânul a făcut o propunere: “Împreună cu câțiva membri ai familiei mele, am alcătuit o mică orchestră de muzică de cameră. Vinerea viitoare vom interpreta unul dintre cvartetele lui Mozart. Vă invit din toată inima…” Studentul a acceptat entuziasmat și, în ziua și la ora stabilite, a sunat la familia Berruyer, care locuia în strada Vaugirard, la etajul 3 al unui imobil, după adresa dată de bătrân. I-a deschis chiar acesta și l-a invitat înăuntru, făcându-i cunoștință cu soția și fratele său, precum și cu cei trei nepoți, dintre care unul se pregătea să intre la Școala de marină, altul studia dreptul, iar ultimul dorea să devină preot. Atmosfera era deosebit de călduroasă, de destinsă, dar, cu toate acestea, tânărul resimțea o senzație stranie. Să fi fost din cauza apartamentului cu aspect bătrânesc, luminat, ca în vremurile de demult, cu lămpi de gaz? Sau poate din cauza îmbrăcăminții curios de demodate, purtate de membrii familiei Berruyer? În orice caz, tânărul Romier nu a mai acordat nici o importanță acestei stranii senzații când concertul a început. El s-a delectat ascultând un faimos cvartet al lui Mozart, iar în final, a aplaudat plin de încântare. Bărbații familiei Berruyer și tânărul student s-au retras într-un  mic salon-bibliotecă și au început o pasionantă conversație despre muzică, fumându-și țigările. După o vreme, Jean Romier a observat că era trecut de miezul nopții, astfel că a mulțumit și s-a retras. Ajuns în stradă, a dorit să-și aprindă o țigară, moment în care a realizat că își uitase bricheta la familia Berruyer. A urcat din nou cele trei etaje și a sunat la ușă, fără însă a primi nici un răspuns. A sunat iar, fără nici un rezultat. A sunat a treia oară, îndelung, până când un vecin nervos l-a întrebat pe cine caută. “Pe domnul Berruyer!”, a exclamat el, auzind răspunsul. “Dar domnul Berruyer este mort de peste 20 de ani! Iar apartamentul este nelocuit încă de atunci! În plus, dacă cineva ar fi organizat un concert aici, în mod sigur aș fi auzit!”, a strigat vecinul deranjat, după care a alertat proprietarii și a chemat poliția, acuzându-l pe tânărul nevinovat de tentativă de furt. 

În fața comisarului, Jean Romier a relatat întreaga poveste, dar cum nu părea să fie crezut, el a propus o soluție. Urma să descrie, cu lux de amănunte, tot ceea ce văzuse în apartamentul familiei Berruyer, iar comisarul, însoțit de strănepotul familiei, domnul Mauger, trebuia să verifice. Zis și făcut! Jean Romier a descris cu precizie amplasarea mobilelor și a tablourilor în antreu și în salonul în care avusese loc concertul. Bineînțeles, totul în apartament mirosea a mucegai și era acoperit de praf, dar descrierea nu avea nici cea mai mică greșeală. După verificare, tânărul a venit și el în salon și a zărit pe perete un portret, exclamând: “Acesta este domnul Berruyer!”, iar Mauger, tulburat, a aprobat. “Iar în  medalion se află fotografia viitorului elev al Școlii de marină.” “Într-adevăr, este fratele bunicului meu, care a fost amiral!”, a recunoscut Mauger. “Iar acesta este portretul lui Marcel Berruyer, care studia dreptul.”, a continuat studentul, după care Mauger a afirmat, uluit, că portretul era al bunicului său, avocat. În cele din urmă, într-o fotografie îngălbenită, tânărul l-a recunoscut pe viitorul seminarist, fapt con­firmat de ruda sa: “Într-adevăr, este celălalt frate al bunicului meu. Era misionar în Africa. Cum de știți toate acestea? …Stați puțin! Îmi aduc acum aminte că bunicul meu îmi vorbea uneori de concertele care erau organizate aici de tatăl său. Dar… nu e posibil…”. În final, comisarul și domnul Mauger au descuiat ușa de la micul salon-bibliotecă și au încremenit: pe o măsuță rotundă, acoperită de praf, se afla bricheta lui Jean Romier. 

Această extraordinară întâmplare a fost supusă cercetărilor oamenilor de știință. Cu toții au acceptat faptul că nu putea fi vorba de o farsă și au emis diverse ipoteze. Una dintre acestea, propusă de John W. Dunne într-una dintre remarcabilele sale lucrări, presupunea existența nu doar a timpului care trece, ci și a unui timp total, în care coexistă trecutul, prezentul și viitorul. Și se poate petrece, afirmă Dunne, ca anumiți indivizi, fără voia lor, să intre în contact cu acest timp total și să trăiască scene din trecut sau din viitor. Însuși marele savant Einstein admitea în întregime realitatea acestei întâmplări, caracterizând-o astfel: “Acest tânăr s-a împiedicat, alunecând în timp… așa cum alții alunecă, ratând o treaptă a scării…” 

 

text de Elena Godeanu
Revista Misterelor nr. 31/2000

 

 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Satul dispărut Satul dispărut

Lacul Angikuni, situat la apro­xi­mativ 800 km de baza Poliției ecvestre din Churchill, Canada, era locul în care, timp de foarte mulți ani, un trib de eschimoși își ridica tabăra pentru iernat. Era o zonă care le convenea,…

Experiențe la hotarele vieții Experiențe la hotarele vieții

 

Glosar de termeni