Față în față cu moartea - o nouă perspectivă asupra vieții

Modelul conștiinței supraluminice, propus de cercetătorii francezi Brigitte și Régis Dutheil, explică fenomenul experiențelor în preajma morții

Fenomenul NDE (Near Death Experiences – experiențe în preajma morții) a fost descoperit, sau mai degrabă redescoperit de către doi medici, Raymond Moody și Elisabeth Kubler-Ross, în anii ’70.  

„Redescoperit” pentru că, încă din antichitate, s-au păstrat texte care relatează fenomene asemănătoare. În „Cartea morților tibetani” (Bardo– Thodol), experiențele muribundului, deși simbolic descrise, se apropie foarte mult de ceea ce azi numim experiențe în preajma morții. Alte surse antice semnificative, ce amintesc de același fenomen, sunt mitul lui Er din cartea a X-a a “Republicii” lui Platon și viziunea lui Thespesios descrisă de Plutarh în “Moralia”. În secolul I d.Hr., găsim în “Istoria ecleziastică a Angliei” de Bede experiența lui Drythelm. Iar în secolul al XIX-lea, alpinistul elvețian Albert Heim a colecționat o serie de relatări ale unor supraviețuitori din avalanșe, identificând în acestea multe elemente specifice fenomenelor NDE. Și mai aproape de epoca noastră, avem exemplul cunoscutei experiențe NDE a lui C.G. Jung.

O experiență NDE poate surveni în urma unui stop cardiac cu electroencefalogramă plată în mediu ospitalier, sau în orice alte circumstanțe în care persoana și-a pierdut cunoștința sau este muribundă.

 

Opt milioane de americani au experimentat fenomene NDE
Progresele considerabile în domeniul reanimării medicale a subiecților aflați în stare de comă sau de moarte clinică au permis multiplicarea observațiilor și realizarea unor analize statistice bazate pe acestea. În 1982, sondajele Institutului Gallup din SUA arătau că 8 milioane de adulți americani (adică o persoană din 20) au experimentat cel puțin un fenomen NDE.

La începutul anilor ’80, un grup de medici, dintre care cei mai cunoscuți sunt Kenneth Ring, Michael Sabom și Raymond Moody, au început studiul științific al fenomenelor NDE. 

Ei au concluzionat că un fenomen NDE tipic comportă 10 sau 11 faze. Mulți subiecți nu experimentează toate aceste faze, sau le parcurg uneori într-o ordine diferită de ordinea fazelor din modelul stabilit de doctorii Moody, Sabom și Ring. De exemplu: panorama vieții poate apărea după ieșirea din corp sau în timpul traversării tunelului, iar zona de lumină poate fi percepută ca un peisaj magnific împodobit cu culori strălucitoare.

Această experiență, fie ea completă sau nu, lasă întotdeauna o amintire intensă celui ce o trăiește. Ea nu poate fi confundată cu un vis, mai ales dacă luăm în considerare detaliile exacte pe care subiecții sunt în măsură să le ofere asupra derulării operațiilor de reanimare la care au fost supuși. Expe-riențele în preajma morții transformă radical concepția subiecților asupra vieții și a morții și le conferă o stare de liniște, de împăcare cu sine. 

În 1978 a fost fondată în SUA Asociația Internațională pentru Studiul Experiențelor în preajma morții (IANDS-US), având drept scop studiul acestor fenomene. În 1988 a fost fondată în Franța o filială a acestei asociații.

 

Călătorie prin tunelul timpului
Marie d’Yvoire, membră a filialei IANDS din Franța, relatează experiența trăită în timpul unei stări de moarte clinică, de către o prietenă a sa, la vârsta de 15 ani.

„Am simțit cum zgomotele ambiante s-au estompat ca un ecou vast, apoi mi-am simțit corpul destinzându-se și devenind tot mai greu. Corpul meu a început să se rotească în jurul axei proprii din ce în ce mai repede, ca și cum aș fi fost un titirez. Mi-era frică să nu-mi pierd cunoștința și nu mai controlam starea.

Simțeam că devin din ce în ce mai mică, contractându-mă spre centrul corpului meu. Am început să aud o voce blândă, liniștitoare, părând a veni direct din creierul meu; un fel de comunicare telepatică s-a stabilit. M-am simțit atunci ca și absorbită către în sus și am „ieșit” prin creștetul capului. În obscuritate, am putut să-mi văd corpul inert, dar nu-mi era frică, mă simțeam bine. 

Am avut apoi strania impresie că mă deplasez prin interiorul pisicii mele, Pépin, la care țineam foarte mult, pentru că am salvat-o când era mică de la înec. Vedeam cu ochii ei, simțeam ceea ce ea simțea, dar îmi păstram totodată personalitatea. Vocea telepatică îmi spunea că pisicile trăiesc momentul prezent, ghidate numai de instinctele lor. Îmi aminteam senzațiile din copilărie și constatam o asemănare netă cu starea mea prezentă. 

Părăsind corpul pisicii mele, m-am simțit din nou atrasă către un fel de tunel obscur, format dintr-o alternanță de arcade întunecate și luminoase. Vocea telepatică mi-a explicat: „Acesta este tunelul timpului”. Aveam impresia că drumul era jalonat. Ghidată de vocea liniștitoare, nu mă simțeam deloc singură și străbăteam tunelul cu o viteză nebună. O lumină albă, strălucitoare, aproape aurie se revărsa asupra mea. 

 

Îmbrățișată de lumină 
Am simțit, nu departe de mine, prezența entităților care îmi vorbeau, comunicând totodată între ele: „biata fată, ce face ea aici, timpul ei nu a venit încă; biata mea fetiță, ce faci tu aici, timpul tău nu a venit încă!”.

Ele erau foarte iubitoare, pline de compasiune, precum îngerii, dar fără corp sau formă. M-au făcut să înțeleg prin imagini, în mod telepatic, că singurătatea este o iluzie pe care noi, oamenii, ne-o construim. De fapt, nimeni nu este niciodată singur, suntem înconjurați de prezențe benefice pe care nu le putem vedea, dar le putem percepe. Nu mai întâlnisem niciodată până atunci ființe atât de perfecte cum erau aceste entități-gânduri. 

Am părăsit acest „paradis” pentru a rătăci într-o ceață ternă și cenușie, unde am întâlnit umbre și mai cenușii. Ele mă priveau cu tristețe și cu bunătate și îmi arătau cu gesturi elocvente încheieturile mâinilor lor tăiate, spunându-mi totodată cu convingere că sinuciderea este o suferință inutilă, o pierdere de timp care nu rezolvă nimic. Am fost profund marcată de această viziune atât de tristă și de bunătatea lor. Rolul lor părea a fi acela de a mărturisi absurditatea gestului lor și consecințele dramatice ale unui asemenea gest asupra celui care-l săvârșește.

 

Am fost propriul meu judecător
Apoi, angoasa și atmosfera cenușie au dispărut. Mă aflam în fața unei singure entități luminoase pe care n-aș putea s-o descriu, dar a cărei gravitate și profunzime m-au impresionat. M-a întrebat cine sunt și n-am știut ce să răspund. Ea a făcut să se deruleze prin fața ochilor mei întreaga mea viață, în cele mai mici detalii. Cele mai banale fapte îmi apăreau acum foarte importante și, din contră, ceea ce considerasem a fi esențial își pierdea importanța. Eram totodată spectatoare și actriță. Am înțeles motivația reală a faptelor mele și a faptelor celorlalți. Consecințele lor se înlănțuie, precum roata Karma-ei și se amplifică la infinit datorită efectului „bulgăre de zăpadă” (de avalanșă). Toate acțiunile sunt corelate, interdependente. Am realizat cât de orbită am putut fi de ego-ul meu exacerbat. Devenisem propriul meu judecător și nu mai eram așa de mândră de inconsecvența și de ignoranța mea. Eu, care mă credeam atât de importantă, ireproșabilă și modestă, am constatat că eram departe de a fi o sfântă. Mă vedeam ca pe o fetiță, abia născută pe această micuță planetă numită Terra, printre miliarde de alți indivizi. Mă aflam aici pentru a învăța să trăiesc conștient, fără a încălca libertatea celorlalți, pentru a ști să mă pun în locul celorlalți, pentru a-i înțelege și a-i iubi.

 

Dovada existenței lui Dumnezeu
Eram ca o steluță pâlpâitoare în cosmos și aveam simultan senzația de imobilitate. Viziunea mea asupra universului se lărgise considerabil. Planetele păreau legate între ele printr-un fel de câmp magnetic sau câmp electric hiperluminos, contrastând cu fondul negru-albăstrui. Ele erau înzestrate cu o conștiință a vieții. Ceea ce pot afirma este că am avut o percepție complet diferită, ca și cum aș fi fost într-o altă dimensiune, în afara timpului și a spațiului.

În fața și dedesubtul meu se găseau 3 puncte luminoase care formau un triunghi din care emana această energie fără de care nimic nu ar fi existat. Mă simțeam legată de această energie care părea făcută din iubire, din înțelegere și din inteligență. În acele clipe gândeam: „Dumnezeu există, aceasta este dovada.” Aveam impresia că știu totul în același timp, într-o fracțiune de secundă, și că toate lucrurile sunt foarte simple. Vocea mă învăța că există un număr incredibil de universuri diferite care comunică unele cu celelalte. Aveam senzația că traversez un tunel care se prelungea la infinit, format de aceste universuri care se conțin precum acele păpuși rusești (matrioșka) sau precum ouăle chinezești.

 

Originea și sfârșitul timpului
Mă găseam, îmi spunea vocea, la originea și la sfârșitul timpului, în neantul originar, din care urcă un infrasunet surd, asemănător cu cel din filmul „2001-Odiseea spațială”, de la începutul și de la sfârșitul filmului. Această întindere de tenebre era deosebit de impresionantă și fascinantă. M-aș fi simțit foarte singură dacă nu ar fi fost acea voce care mă însoțea și dacă nu aș fi avut în față acea lumină cu care mă aflam în legătură telepatică. Îmi inspira atâta iubire, atâta blândețe! Mă apropiam de ea și ea de mine. 

Mă găseam într-un fel de cosmos, dar diferit de celelalte. Aveam impresia că mă aflu într-o lume a spiritelor, a sufletelor și a gândurilor, pe care le percepeam ca niște puncte luminoase. Aceste suflete mă întâmpinau cu multă blândețe și seninătate. Eram uluită, mi se păreau perfecte și asemănătoare, având aceleași sentimente, aceeași energie, păstrându-și totuși individualitatea. Ele erau egale ca importanță. Am înțeles atunci că toți oamenii, toate creaturile existente sunt egale în fața lui Dumnezeu, certitudine pe care n-o mai avusesem înainte.

 

“În starea de pace totală, am simțit perfecțiunea”
Mă simțeam cea mai mică făptură în inima acestui univers. Dedesubt și în fața mea, o energie hiperconcentrată, ceva hiperluminos și indescriptibil cu care eram într-o relație individuală, știind că toate celelalte puncte luminoase sunt, de asemenea, conectate la aceasta. Am primit o energie de o putere indescriptibilă care mi-a ge-nerat un sentiment de beatitudine. Mă simțeam eliberată de orice fel de pro-bleme, de toate suferințele, de greutatea corpului meu. Am spus acestei energii că, chiar dacă eu sunt cea mai mică, o iubesc și vreau să rămân cu ea pentru totdeauna. Această clipă a rămas în amintirea mea ca o eternitate. Îi auzeam pe alții spunându-i aceleași lucruri ca și mine. Auzeam această declarație de iubire, acest dor imens, simultan ca o mare liniște și ca pulsație a vieții. În starea de pace totală, am simțit perfecțiunea.

Nu-mi mai amintesc nimic de întoarcerea mea, de reintegrarea în corpul fizic. M-am trezit la auzul vocii blânde a mamei mele. Aveam impresia că dormisem un somn straniu (de fapt, mă aflasem în stare de comă). Mi-am făcut un legământ cu mine însămi că voi păstra amintirea acestor senzații și viziuni pe toată durata vieții mele. Am fost tentată să consi-der această experiență drept un vis, dar niciodată în nici un alt vis nu mi-a mai fost dat să cunosc senzația de hiperluciditate pe care am trăit-o în această experiență. Din acel moment, toate concepțiile mele asupra lumii, valorilor, relațiilor umane și a lucru-rilor în general au fost transformate, în lumina iubirii și a armoniei care guvernează întregul univers. Am încercat ulterior să pun în practică această lege a iubirii. 

În urma acestei experiențe, cel mai important lucru pe care l-am dobândit este credința profundă că există viață după moarte și că există o energie luminoasă supremă pe care am putea s-o numim Dumnezeu.”

Interpretarea științifică a experienței
Deoarece conține toate etapele clasice ale unui fenomen NDE, această mărturie a constituit un bun model pentru verificarea teoriilor științifice care au fost elaborate cu privire la NDE. În cartea lor, Omul supraluminic, Brigitte și Régis Dutheil propun un model de interpretare a acestor faze distincte, modelul conștiinței supraluminice, pe care l-am prezentat în numărul 15 al revistei noastre. Din această perspectivă, conștiința este formată din „materie” tahionică supraluminică și este asociată unui spațiu-timp supraluminic în care timpul nu se desfășoară și în care dezordinea (sau entropia) scade în mod constant. De aceea, conștiința trebuie să existe și după moartea corpului fizic, care nu este altceva decât o hologramă subluminică. În clipa morții totul se petrece ca și când conștiința parțială subluminică ar străpunge bariera de lumină pentru a se reuni cu conștiința totală supraluminică.

 

Corpul uman - liant între două universuri
Interpretarea diferitelor faze ale experienței în preajma morții se poate face cu ajutorul acestui model al conștiinței, subiect expus în articolul « Conștiința după moarte » din numărul 15 al revistei noastre. Vom face aici doar unele precizări în legătură directă cu experiența mai sus citată.

La începutul procesului, subiectul resimte o senzație de creștere a greutății după care apare o senzație de rotație accelerată a corpului în jurul propriei axe. Martora simte că devine din ce în ce mai mică, contractându-se în centrul de greutate al corpului său. Putem presupune că este vorba despre o trecere amorsată prin orizontul unei micro-găuri negre. În centrul de greutate al corpului de masă m există o gaură neagră extrem de mică, având o rază de ordinul 10-15 cm. Această micro-gaură neagră este rezultatul preonilor, aceștia fiind, la rândul lor, niște micro-găuri negre și mai mici, de ordinul 10-53 cm, constituind cuarcii, electronii și probabil fotonii care alcătuiesc corpul nostru. Régis Dutheil a demonstrat că exteriorul micro-găurii negre este subluminic, iar interiorul supraluminic și că se poate trece fără discontinuități dintr-un spațiu-timp în altul, dar că toate punctele de pe suprafața interioară au o viteză de rotație superioară vitezei luminii.

Senzația de absorbție către în sus și ieșirea prin creștetul capului poate fi explicată prin “deschiderea” bruscă a cortexului (filtrul neg-entropic). Referitor la translația conștiinței martorei în corpul pisicii, este posibil ca acest animal să fi fost folosit ca o modalitate de integrare într-un alt spațiu-timp. Este remarcabil faptul că priza asupra informației este totală (subiectul resimte ceea ce resimte pisica, păstrându-și totodată identitatea). Procesul traversării barierei luminii continuă cu faza “tunelului timpului”. În spațiu-timpul supraluminic, o micro-gaură neagră se prezintă ca un hipercilindru, ale cărui puncte de pe suprafața internă descriu un fel de spirală. Acesta poate fi perceput ca un tunel având arcade de lumină corespunzând mișcării pe suprafața interioară, în momentul în care subiectul pătrunde în interiorul găurii negre, în spațiu-timpul supraluminic. Senzația de “viteză nebună” confirmă această idee.

 

Eu-l supraluminic
Vocea pe care o aude martora este Eu-l său supraluminic, ce o ghidează la schimbarea spațiu-timpului.
Tunelul se deschide într-o lumină alb-aurie, unde se găsesc entități iubitoare. Or, în spațiu-timpul supraluminic, timpul spațial nu se desfășoară și nu există separabilitatea evenimentelor: fiecare obiect sau ființă din universul supraluminic își păstrează identitatea, fiind simultan fuzionat(ă) cu toate celelalte. Ființa de lumină pe care o vede martora este, din această perspectivă, totodată Eu-l ei supraluminic și celelalte Eu-ri. 

Viziunea panoramică asupra vieții se explică ușor cu ajutorul criteriului supraluminic, ce implică instantaneitatea în timpul spațial, relațiile dintre informații, semnificația evenimentelor vieții care își află adevăratul lor sens în universul fundamental non-cauzal și, în sfârșit, non-separabilitatea. Relevant este faptul că martora se simte simultan “ca o stea pâlpâitoare” și imobilă, căci această impresie ar avea-o un observator supraluminic în timpul său propriu spațial.

Viziunea “decorului” (un cosmos animat de câmpuri energetice) reprezintă proiecția holografică a universului fundamental în cosmosul subluminic, “inert”, fără viață.

“Aveam impresia că știu totul în același timp, într-o fracțiune de secundă, și că toate lucrurile sunt de o simplitate extremă.” Conștiința martorei este traversată într-un interval de timp nul (din punctul de vedere subluminic) de către fluxul negentropic, care îi dă cantitatea maximă de informație, ce se traduce prin starea de transcendență. Aceasta este însoțită de o stare de beatitudine completă, de seninătate, de suprimarea tuturor senzațiilor corporale entropice.


Modelul unei experiențe din apropierea morții, propus de doctorii Moody, Sabom și Ring

Faza 1: Imposibilitatea comunicării cu exteriorul și totuși persistența senzațiilor, audierea verdictului morții

Faza 2: Senzația de pace și bunăstare, dispariția oricărei suferințe fizice sau psihice

Faza 3: Ieșirea din corp, însoțită de o schimbare totală a perspectivei: subiectul se simte ca fiind o entitate separată de corpul său fizic, invizibilă și imaterială, dar este capabil să perceapă ce se petrece și ce se spune în jurul corpului său, care prezintă toate semnele stării de inconștiență 

Faza 4: Audiția unui zumzăit, a unei muzici sau a unui zgomot surd

Faza 5: Intrarea într-o zonă obscură asociată adeseori cu imaginea unui tunel

Faza 6: Întâlnirea în tunel cu alte ființe care iau înfățișarea unor cunoscuți sau rude decedate ale subiectului, care îl întâmpină și îl ghidează

Faza 7: Intrarea într-o zonă intens-luminoasă, o lumină de altă natură decât cea obișnuită, alb-aurie, care nu orbește și totodată colorează foarte intens toate lucrurile

Faza 8: Apariția unei entități spirituale, identificată cu o ființă luminoasă și iubitoare, cu care subiectul fuzionează; sentiment de unitate, luciditate și dispariția noțiunilor de spațiu și timp

Faza 9: Panorama vieții. Ființa de lumină ajută subiectul să-și retrăiască întreaga viață dintr-o nouă perspectivă. Această viziune panoramică asupra propriei vieți este extrem de detaliată (cele mai neînsemnate scene sunt trecute în revistă) și rapidă. Evenimentele au o deosebită încărcătură emoțio-nală, iar subiectul înțelege și conștientizează cauzele și scopurile acțiunilor sale trecute

Faza 10: Subiectul are impresia că se lovește de o limită de netrecut, uneori materializată prin imaginea unei bariere, a unui râu

Faza 11: Subiectul se reintegrează în corp într-un mod adeseori brusc și redevine conștient.

 

În urma unei experiențe NDE, viața subiectului se transformă, valorile esențiale devin iubirea, compasiunea, înțelegerea, altruismul, iar viața socială și cariera trec pe planul al doilea. El are impresia că s-a născut din nou, că are un alt destin. Semnificative sunt amplificarea credinței în Dumnezeu, indiferent de religia căreia îi aparține, precum și diminuarea fricii de moarte. Unele persoane dobândesc capacități paranormale, pe care înainte nu le aveau.

 

text de Ioana Plăvițu
Revista Misterelor nr. 34/2001

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Spațiul sacru carpato-balcanic Spațiul sacru carpato-balcanic

Spațiul carpato-balcanic și cel tibetano-himalayan prezintă mari analogii și “coincidențe”. Acest fapt vorbește despre un fond comun, despre o tradiție care se leagă de cele mai vechi forme de înțelepciune ale omenirii care…

Criptozoologia - în căutarea necunoscutului Criptozoologia - în căutarea necunoscutului

Invitații noștri sunt Yeti, Nessie și alți “monștri” mai mult sau mai puțin celebri Dintotdeauna, omul s-a temut de monștri dar a fost și atras de enigmaticele lor apariții. În toate epocile, oamenii au vorbit despre animale…

Glosar de termeni