Mandala - arhetipul perfecțiunii

Mandala sau psihocosmograma este un simbol întâlnit, într-o formă sau alta, în toate civilizațiile și culturile lumii. Tradiția orientală consideră că utilizarea înțeleaptă a mandalelor conduce ființa umană către realizarea stării de iluminare și desăvârșire spirituală

­

­Cuvântul “tantra” semnifică, printre altele, faptul că toate lucrurile și fenomenele universului se întrepătrund, creând o realitate unică și indivizibilă. Învățăturile tantrice o-rientale conduc conștiința individuală către Conștiința universală, restabilind legătura dintre microcosmosul ființei umane și macrocosmos. Deși recunosc influența lor reciprocă, occidentalii se­pară cu rigurozitate universul interior al ființei umane de tot ceea ce îi este exterior. Orientalii consideră însă că interiorul și exteriorul reprezintă două fațete ale aceleiași realități.

 

Simboluri­ ale Unității­
Cuvântul “mandala” înseamnă cerc; astfel sunt numite, în ritualurile hinduse și budiste, diagramele geometrice colorate, bidimensionale, trasate pe sol sau pictate pe pânză, precum și cele tridimensionale, construite din  piatră, metal sau argilă. Prin structura lor, mandalele reprezintă imaginea ideală a universului. Ele sunt simboluri iluminatorii ale tuturor manifestărilor lumii interioare și exterioare, iar prin construirea lor însoțită de tehnici specifice de meditație, se realizează unitatea dintre aceste două lumi. 

 

Spații sacre de manifestare a divinităților
Spre deosebire de viziunea occidentală, care consideră mandalele orientale simple suporturi de contemplare, menite să producă iluminarea spirituală a ființei, adepții orientali le utilizează drept suporturi ritualice, pe care așează, în locuri bine precizate, diferite obiecte magice (un diamant, un clopoțel, un cuțit sau un craniu) purtate de o anumită divinitate, în scopul de a o atrage în acest spațiu sacralizat. Mandalele reprezintă locul sacru în care o zeitate se poate întrupa, permițând ființei umane să amplifice în ea însăși, atributele divine specifice. 

Există mandale abstracte și mandale concrete. Mandalele abstracte sunt vizibile doar pentru practicant, deoarece ele sunt construcții mentale. Mandalele concrete, vi­zibile poartă numele de “phyi” în tibetană, ceea ce înseamnă “în afară” sau “în exterior”.

 

Punctul de început este inima mandalei
Construirea unei psihocosmograme concrete se poate realiza în mai multe moduri. Dup­ă tradiție există mandale din nisip co-lorat, mandale pictate pe pânză și mandale tridimensionale, construite din metal sau argilă. Fiecare mic detaliu al edificiului mandalei are o profundă semnificație. Diagrama apare sub forma unui templu sau palat cu patru porți, aflate în cele patru puncte cardinale. Punctul de plecare în elaborarea unei diagrame îl constituie întotdeauna centrul sau inima mandalei. Acest punct sau cerc simbolizează sublima vacuitate, non-dualitatea și aici se află tronul sau reședința divinității invocate. Plecând din acest punct central, începe procesul de scindare, de difer ențiere a celor două contrarii: principiul feminin și principiul masculin. Procesul de divizare se extinde din ce în ce mai mult către cele patru părți corespunzătoare celor patru puncte cardinale ale mandalei. În final, imaginea este completă. Majoritatea mandalelor sunt consacrate unei zeități ce simbolizează anumite aspecte ale Realității, zeitate ce stăpânește universul sacru alcătuit. Datorită procesului de diferențiere, divinitatea principală se înconjoară de alte patru sau opt zeități (ce simbolizează subaspecte ale atributelor divinității guvernatoare), care la rândul lor emană fiecare alte entități. Este ca un proces de cristalizare. Emanația se realizează cel mai adesea în opt direcții, la care se adaugă zenitul și nadirul. Toate aceste zeități au o semnificație simbolică și sunt puncte de sprijin în procesul de aprofundare a meditației iluminatorii. Ele nu sunt plăsmuiri ale ima-ginației, ci imagini reale percepute de mis­tici în viziuni, aflându-și sursa în profun­zimile conștiinței. Punctele de sprijin reprezintă un ajutor pentru aspirantul care nu se poate raporta direct la divinitatea guvernatoare, fiind mai ușoară construirea și menținerea mandalei ca o imagine mentală prin vizualizare. Pe măsura aprofundării meditației, practicantul se va întoarce gradat către centrul mandalei. 

­Templul cu patru porți este, de obicei, înconjurat de trei centuri protectoare: una de diamante (Vajra) – ce simbolizează pu-terea spirituală supremă, una de foc, simbolizând focul purificator al conștiinței, care distruge iluzia, și una de oseminte, ce simbolizează distrugerea  limitărilor.

În centrul palatului se află tronul divinității guvernatoare, ce personifică acel aspect sau acea energie pe care practicantul dorește să o amplifice în ființa sa. 

 

Energiile inferioare sunt sublimate în­ energii divine

Utilizarea mandalei este corelată cu o chemare interioară a zeității centrale. Occidentalii au presupus că această invocare trezește o stare de extaz, un fel de “ieșire din sine însuși” pentru a putea deveni una cu divinitatea. Viziunea orientală este însă diferită; ea nu presupune exteriorizare, ci dimpotrivă, o adâncire în profunzimile propriei ființe. În esența sa, omul este desăvârșit, dar lumina adevăratei sale naturi este ocultată de iluzie. Înainte de a descoperi această esență, aspirantul trebuie să-și depășească condiționările și limitările aducătoare de suferință și să le transforme, cu ajutorul punctelor de sprijin ale mandalei, în energii ale trezirii și libertății interioare. Mandala este considerată a fi o cosmogramă, o hartă a universului, ce indică locurile în care se află divinitățile u­niversale. Cre­a­rea unei mandale este însoțită de ritua­luri specifice, de invocații și ru­găciuni, iar în interiorul spațiului sacru al mandalei are loc confruntarea ființei cu limitările care o împiedică să manifeste respectiva energie a mandalei. Meditația asupra unei mandale nu determină doar manifestarea zeităților benefice, ci și a celor terifiante, simboluri ale condiționărilor pe care este necesar să le depășim. De aceea mandala este denumită și psihocosmogramă, o imagine a psihicului uman în plan cosmic. 

 

Mandala se manifestă la nivel­ subconștient
În Occident, conceptul de Unus Mundus semnifică acea unitate în care microcosmosul ființei umane și macrocosmosul se unifică, creând o unică realitate, o lume arhetip, ce cuprinde în sine cauzele primordiale ale tuturor fenomenelor. Pentru a atinge această unitate, orientalii utilizează con­știent mandalele. Ele sunt utilizate și de către occidentali, după cum rezultă din studiile lui Jung, dar la nivel subconștient. 

Manifestarea arhetipului mandalic a determinat, în Evul Mediu, trecerea de la harta natală pătrată la harta natală circulară, fapt cu profunde implicații de ordin alchimic. Un manuscris datând din primele secole ale erei noastre, atribuit grecului Comarios, considera Materia primă a alchimiștilor drept un simbol al cerului astrologic, ce descrie mișcarea planetelor zodiacale, definindu-le drept componente ale unei mișcări “turbionare”, ale cărei spirale circulare cuprind întreaga manifestare. 

În ritualul egiptean de înmormântare, defunctul, simbolizat prin­tr-o stea, se ridică la cer, rotindu-se, pentru eternitate, în jurul Stelei Polare.

O străveche tradiție iudaică afirmă că, la începutul Creației, Dum­ne­zeu a aruncat în mij­locul Haosului, o piatră prețioasă, un diamant. În clipa în care a atins pământul, diamantul a început să strălucească foarte tare, cuprinzând o sferă din ce în ce mai mare. Pe această bază solidă a fost creată lumea. Diamantului i s-a dat numele de Shethiya – “Piatra începuturilor”, care cuprinde în sine întreg universul. Mandala este un fel de piatră a începuturilor; toate aceste ima­gini circulare provenind din subconștient.

Realizarea conţinutului unei psihocosmograme permite interiorului să se manifeste şi exteriorului să se interiorizeze.

Universul ca orologiu cosmic
Italianul Marsilio Ficino (1433-1499), filosof platonician, a propus o imagine a universului sub forma unui orologiu cosmic, o altă mandala. Ficino a văzut în Univers o ființă vie, un Unus Mundus al cărui corp este Cosmosul și ale cărui componente sensibile sunt Sufletul Lumii și Spiritul divin. Aspectul cel mai remarcabil al acestei construcții era funcționarea simultană a tutu­ror speciilor, ceea ce făcea ca întregului ansamblu de “substanțe” terestre să-i co­respundă o constelație magică de idei. Aceasta permitea influențarea lucrurilor operând asupra ideii corespondente. Ar fi suficient, spunea Ficino, să luăm ca obiect de contemplare imaginea complexă și circulară a lumii, un fel de Mandala, și să aducem dezordinea exterioară a lucrurilor la unitatea exprimată prin imaginea însuflețită de forma gândului. Aceasta era o modalitate de a aduce lucrurile în starea de armonie pură a cunoașterii absolute. 

Psihologul Carl Gustav Jung a remarcat că pacienţii săi, care făceau progrese în procesul vindecării, neavând nici o noţiune privitoare la practicile orientale, vedeau spontan, în visele lor, forme asemănătoare mandalelor. Aceasta l-a făcut să afirme că mandala este un “arhetip al integrării psihice”, ce se manifestă în subconştientul colectiv. 

În ocultismul occidental, omologul mandalei este cercul magic. Diferența con­stă în faptul că, după trasarea cercului, magicianul pătrunde în interiorul limitelor protectoare, iar spiritul invocat nu îi poate invada teritoriul și nu îl poate atinge; din contra, practicantul oriental rămâne în afara mandalei, în vreme ce divinitățile invocate se manifestă în interior.

 

Meditația mandalică se aseamănă unui joc de puzzle 
Procesul ce se d­erulează astfel pentru occidentali a devenit, în practicile hinduse și budiste, o metodă utilizată conștient. Elaborarea unei mandale este un exercițiu de meditație ce face posibilă reunificarea aspectelor disparate ale ființei umane. Construcția unei psihocosmograme sea-mănă cu un joc de puzzle; realizarea ima-ginii complete prin meditație conduce gradat discipolul la cunoașterea de sine, la cu-noașterea propriilor conținuturi ale con-științei. Simbolurile mandalei animă planul psihic. Fără a integra fiecare experiență de viață la nivelul cel mai profund al sale, ființa umană devine prizoniera propriilor creații mentale, idei și concepții. Dar aceasta nu se poate realiza doar la nivel mental. Sentimentele și emoțiile sunt prea profund înr­ădăcinate în subconștientul uman pentru a fi asimilate doar prin gândire. În meditație, se creează o apropiere între inimă și rațiune, astfel că faptele, cuvintele, gândurile formează o unitate, iar energiile eului sunt transformate în energii ale iluminării. Cel ce meditează este eliberat de contradicțiile sale și urmează ceea ce Jung numea procesul individuării. El se lasă ghidat de forța imaginației creatoare pentru a crea imagini, fără ca, pentru aceasta, să dea frâu liber imaginației sale. Crearea unei mandale – mai ales a unei mandale abstracte, construită mental prin vizualizare – necesită o mare putere de concentrare. Recunoașterea divinităților face parte din meditație. În plus, este necesar ca toate imaginile și simbolurile – forme geometrice, reprezentări ale zeităților – să trezească în subconștient arhetipurile și schemele fundamentale, favorizând astfel procesul de fuziune între acestea și reflexia lor cosmică. ­

 

Mandala umană conduce la realizarea Sinelui
Simbolistica profundă a psihocosmogramelor este aplicabilă în ființa aspirantului, care va deveni o mandala. Aspirantul se identifică cu divinitatea centrală care tronează în centrul mandalei. Cele patru direcții devin astfel înainte, în spate, stânga, dreapta. Cel ce meditează devine astfel centrul unui cerc a cărui circumferință se pierde în infinit. El devine stăpânul pro­priului univers, ajungând în final să manifeste aspectele cele mai profunde și mai înălțătoare ale ființei sale.

Ritualul de construire a unei mandale face parte din tradițiile religioase orientale și joacă un rol deosebit de important în cadrul practicilor meditației în mănăstirile tibetane. El are drept scop realizarea unității dintre microcosmosul ființei noastre și macrocosmos, univers. Meditația tibetană se bazează pe ideea că, în esență, spiritul um­an cuprinde universul: lumea este în fiecare dintre noi.

text de Elena Godeanu
Revista Misterelor 37/ 2001 

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Singur cu Dumnezeu Singur cu Dumnezeu

Experiența izolării voluntare din societate se dovedește, la sfârșitul secolului XX, a fi o veritabilă modalitate de autocunoaștere “Cu toții ne dorim uneori să ne retragem, chiar și pentru o scurtă perioadă, în singurătate,…

Tetraktys - știința ciclurilor și a ritmurilor care compun universul Tetraktys - știința ciclurilor și a ritmurilor care compun universul

Mai mult decât o simplă reprezentare matema­tică, Tetraktys-ul este un simbol metafizic ce ascunde esența principiilor lumii manifestate, armonia cosmică, ideea ascensiunii către Divin și misterele lumii spirituale. În filosofia…

Glosar de termeni