Semințele de chia, quinoa și pin

Semințele de chia 
Sunt una dintre cele mai vechi surse de nutriție. Originare din America de Sud, acestea au făcut parte din hrana aztecilor și mayașilor încă din anul 3500 î.Hr. Chia este cuvântul mayaș pentru putere. 
Bogate în substanțe nutritive acestea pot fi consumate crude, înmuiate în suc, adăugate la terci, budinci, produse de patiserie sau incluse în pireuri, iaurt și salate. Datorită capacității uimitoare de a absorbi apa și grăsimile pot fi folosite pentru sosuri sau ca un substitut de ou. Semințele conțin 16,5% proteine, cu mult mai mult decât alte plante, având toți cei nouă aminoacizi esențiali necesari trupului, 42,1% carbohidrați, din care 33% sunt fibre, o cantitate decentă de zinc, vitamina B1 (tiamină), B2 și B3 (niacină). De asemenea, sunt o sursă bună de acizi omega-3 și omega-6. Chiar dacă sunt o sursă săracă de vitamine, conțin multe minerale esențiale: mangan, fosfor, cupru, seleniu, fier, magneziu, calciu și potasiu. 
O lingură de semințe oferă necesarul zilnic de omega-3, acid alfa linolenic (ALA). Omega-3 din chia ajută la reducerea inflamației, la creșterea performanței cognitive și la reducerea colesterolul ridicat. 

Un studiu recent a urmărit 4 grupuri care au primit fiecare chia, proteine din soia, ovăz și nopal (specie comestibilă și nutritivă de cactus), pentru a urmării valorile colesterolului. Se pare că semințele de chia scad valorile trigliceridelor, ridică nivelul de colesterol bun, HDL, pot reduce inflamația și rezistența la insulină. Un alt studiu publicat în Journalul Britanic de Nutriție, a pus în evidență același aspect și anume că, suplimentarea cu semințe de chia, chiar și a numai 10 grame pe zi, scade valoarea trigliceridelor si a colesterolului rău, în timp ce creștere HDL. De asemenea, studiul a constatat că atunci când semințele de chia substituiesc alte surse de grăsimi, cum este uleiul de porumb, ALA a fost capabil să reducă obezitatea centrală.
Într-un alt studiu, 20 de pacienți cu diabet zaharat au primit zilnic, un grup 37 grame de semințe de chia, iar celălalt grup 37 grame de tărâțe de grâu, timp de 12 săptămâni. La pacienții care au consumat chia valorile tensiunii arteriale a scăzut cu 3-6 mm / Hg, iar marcatorul inflamator numit hs-CRP a scăzut cu 40%. A existat, de asemenea, o mică scădere a zahărului din sânge, dar nu a fost semnificativă din punct de vedere statistic. Este posibil ca fibrele din semințele de chia să ajute la reducerea valorilor zahărului din sânge după mese. Studiile au arătat că pâinea făcută cu semințe de chia provoacă un răspuns redus a zahărului din sânge în comparație cu pâinea tradițională. 
Un experiment interesant ca rezultat a fost acela în care 6 sportivi de performanță au primit, 3 din ei Gatorade, o băutură energizantă deja cunoscută printre sportivi, iar cealalți 3 doar jumătate din cantitatea de Gatorade, jumătate de semințe de chia. Testul s-a făcut prin alergare pe bandă, 10 km. Nu a existat nicio diferență între cele două grupuri. Cu alte cuvinte, înlocuind jumătate din Gatorade cu semințe de chia nu ar reduce performanța sportivilor. 
Considerând gram pentru gram, chia au mai mult calciu decât majoritatea produselor lactate, 2 linguri de semințe oferind 18% din necesarul zilnic de calciu. Aceeași cantitate oferă 35% din necesarul zilnic de fosfor, 24% de magneziu și circa 50% de mangan. Aceste substanțe nutritive ajută la prevenirea hipertensiunii arteriale, sunt protectoare hepatice și sunt importante pentru metabolismul energetic și o parte a sintezei ADN-ului. Totuși absorbția unor minerale, cum ar fi fier și zinc, poate fi redusă din cauza conținutului de acid fitic din semințele de chia. 
Chia sunt bogate și în antioxidanți, care ajută în lupta împotriva radicalilor liberi din organism. Astfel, amintim acidul clorogenic, un antioxidant care poate scădea tensiunea arterială, quercetina, antioxidant puternic care poate reduce riscul bolilor de inimă, osteoporoza și anumite forme de cancer, kaempferol, antioxidant care a fost asociat cu un risc scăzut de cancer și alte boli cronice și acidul cafeic, care ajută la combaterea inflamației în organism. Profilul antioxidant ridicat ajută ca semințele să aibă o perioadă lungă de valabilitate, ele rezistând până la doi ani fără refrigerare.
Institutului de Cercetare Nutrițional American a efectuat o serie de studii pentru a determina concentrația de antioxidanți din chia. Semințele închise la culoare s-au dovedit că conțin un important antioxidant suplimentar, quercetina. De asemenea, s-a dovedit că semințele negre de chia conțin cea mai mare cantitate de antioxidanți măsurată vreodată, mai mare decât a afinelor. 
Datorită concentrației mari de fibre, 36 grame la 100 grame de semințe, (aproximativ 10 grame la 2 linguri) din care, 80% fibre insolubile față de 20% fibre solubile, chia îmbunătățește sănătatea intestinală și poate reduce riscul de cancer de colon. Unele dintre fibrele insolubile pot fi fermentate în intestin la fel ca cele solubile, promovând formarea de acizi grași cu lanț scurt și îmbunătățind sănătatea colonului. De asemenea, fibrele pot absorbi până la 27 de ori greutatea lor în apă, astfel că în stomac se umflă, oferind a stare de sațietate mult timp. Concentrația mare de proteine reduce foamea, dar și pofta de produse de tip junk-food și, în plus, favorizează repararea fibrei musculare. Tocmai de aceea sunt potrivite pentru dietele cu aport redus de carbohidrați. Fiind lipsite de gluten pot fi consumate în cantități mari fără reacții adverse. 
Pe baza unei analize a rezultatelor din mai multe studii, Institutul Național de Medicină American a constatat ca aportul de 14 grame de fibre pentru fiecare 1000 de calorii hrană ingerată a dus la reglarea sistemului imunitar și a inflamației, și fost asociat cu o reducere semnificativă a riscului de boli coronariene de inimă, a diabetului de tip 2, a obezității și a cancerului. Conținutul de omega-3, fibre și proteine face din chia și un bun detoxifiant. 
Semințele de chia sunt relativ ușor de găsit în orice supermarket. Pot avea culoare neagră, albă sau pestriță. Dacă găsiți chia de culoare maro ea trebuie evitată deoarece semințele maro nu s-au maturizat în mod corespunzător, ceea ce le dă gust amar și face ca valorile lor nutriționale să fie reduse. 
Semințele se păstrează timp de mai mulți ani, dacă sunt depozitate într-un loc uscat și răcoros.

Doza recomandată
Bărbații sub 50 de ani ar tebui să consume echivalentul a 38 de grame de fibră pe zi, iar femeile echivalentul a 25 de grame de fibră pe zi, cel mai bine, două doze zilnice de aproximativ 20 grame de semințe de chia zilnic.

Contraindicații
Se va evita suplimentarea cu semințe uscate la copii mici. Pentru copii chia se înmoaie obligatoriu înainte. De asemenea, pentru copii se va evita ca semințele de chia să fie singura sursă de proteine.

Dacă aveți un istoric de disfagie, sau înghițire cu probleme, ar trebui să evitați consumul de semințe de chia uscate. Există cel puțin un studiu de caz al unui pacient care a înghițit o lingură de semințe de chia uscate, după care a băut apă, rezultatul fiind formarea rapidă a unui bol de gel care a blocat parțial esofagul. Eliminarea lui a necesitat intervenția medicală.


Semințele de quinoua
Mulți o consideră o cereală, însă este o sămânță înrudită mai degrabă cu chard-ul elvețian, cu sfecla sau spanacul. Numele ei provine din cuvântul spaniol, quinua, care este de fapt adaptarea cuvântului "kinua" din dialectul quechua.

Aceasta a fost cultivată în regiunea Anzilor, fiind principalul aliment pentru populațiile Inca din perioada anilor 3000 î.Hr. Potrivit lui WHFoods quinoa "a fost aurul incașilor", deoarece ei au folosit-o pentru a crește vitalitatea războinicilor. 
Există aproximativ 250 de soiuri diferite de quinoa, iar planta poate supraviețui într-o largă varietate de condiții de creștere, la altitudini mari, cu aer puțin și temperaturi sub pragul de îngheț, sau în soare puternic și precipitații puține, sol sărat sau nisip. Se pot folosi toate părțile plantei nu doar semințele. Pigmenții prezenți în frunze le poate oferii semințelor o culoare roșiatică strălucitoare, dar este posibil să găsim și quinoa portocalie, roz, violet, cafenie sau neagră.
Comparativ cu cerealele, germenele de quinoua reprezintă 60% din totalul seminței, spre deosebire de grâu, unde nucleul reprezintă doar 3%. În 2009 a apărut în Jurnalul de Știință, Alimentație și Agricultură USA un articol în care se declara că quinoa are "o compoziție neobișnuită și un echilibru excepțional" de proteine, uleiuri și grăsimi, precum și mineralele, acizii grași, antioxidanți și vitamine. Articolul atrage atenția asupra fitohormonilor din quinoa. Fitohormonii ajută la reglarea creșterii plantelor, iar unii dintre ei, numiți fitoestrogeni, sunt studiați ca tratament pentru simptomele menopauzei, deoarece uneori se comportă ca estrogenii din organism.
Aceste calități au făcut ca Organizația pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO) să desemneze anul 2013 ca Anul Internațional al quinoa, moment în care sămânța a fost propulsată pe piața superalimentelor. La ora actuală se găsește în toate magazinele naturiste și este foarte ușor de preparat, iar gurmanzii din Marea Britanie o consideră ca o alternativă superioară la grâul bulgur, cușcuș și orez. 
Quinoa conține 12,6% proteine, din care toți aminoacizii esențiali pe care trupul nostru trebuie să îi obțină din hrană, ceea ce face din ea o proteină completă. Cel mai important aminoacid este lizina care nu se găsește în prea multe vegetale și care susține masa musculară și ajută la fortificarea sistemului imunitar. Proteine vegetale complete se mai găsesc în soia, amarant și hrișcă, alături de spirulină, semințe de cânepă și de chia de care deja am discutat.
Quinoua oferă și o varietate de fitonutrienți antioxidanți, inclusiv acidul ferulic, cumaric, hidroxibenzoic și acid vanilic și flavonoide antioxidante, inclusiv quercetină și kaempherol. Concentrația acestor două flavonoide din quinoa este mai mare decât a celor din afine sau merișoare de munte.
Polizaharidele anti-inflamatorii din quinoa includ arabinans și rhamnogalacturonans. Mulți membri ai familiei vitaminei E, alfa-, beta-, gamma- și delta-tocoferol sunt furnizate de quinoa și în plus conține vitamina B1, B2, B3, B6, B9 și vitamina C, potasiu, mangan, fier, calciu, fosfor, cupru, magneziu, fibre alimentare, acid folic și zinc. O singură ceașcă de semințe conține 8 grame de proteine, 5 grame de fibre, 50% din necesarul zilnic de mangan,30% din necesarul de magneziu, 15% de fier, 19% de acid folic (vitamina B₉) și 2,2 miligrame de gamma-tocoferol, strâns asociat cu anumite beneficii anti-inflamatorii. De asemenea, conține cea mai mare concentrație de potasiu dintre toate boabele, un mineral esențial pentru echilibrarea nivelurilor sanguine de sodiu și menținerea tensiunii arteriale. În plus, antioxidanții și fitonutrienții din semințe le face un posibil candidat pentru reducerea riscului de cancer, în special a cancerului de colon. 
Absorbția unor minerale, cum ar fi fier și zinc, poate fi redusă din cauza conținutului de acid fitic din semințe, dar prin înmuierea și/sau germinarea semințelor de quinoa înainte de a fi gătite putem reduce conținutul de acid fitic pentru ca aceste minerale să devină biodisponibile.
Cantitatea de riboflavină sau vitamina B2 este de doar 6%, dar sunt destul de puține alimente care aduc un aport de vitamina B2, astfel că quinoua este binevenită. 
Quinoa poate furniza cantități valoroase de grăsimi mononesaturate, aproximativ 28% sub formă de acid oleic și 5% sub formă de acid alfa-linolenic sau ALA. Având în vedere conținutul ridicat de grăsime, cercetătorii au presupus ca semințele ar fi sensibile la oxidare, dar studiile au arătat că quinoa nu se oxidează atât de rapid pe cât ar putea fi de așteptat. Astfel că, fierberea la foc mic sau sub abur nu compromite în mod semnificativ calitatea acizilor grași, permițându-ne să ne bucurăm de calitățile nutritive ale plantei.
Datorită gamei largi de nutrienți anti-inflamatori, quinoua ajută la protejarea vaselor de sânge, reduce riscul bolilor cardiovasculare și aterosclerozei. Pe lista nutrienților anti-inflamatori sunt saponinele. Sunt fitonutrienți solubili în apă ce se găsesc în exteriorul semințelor și dau un gust amar. Saponinele găsite în quinoa sunt derivate din hederagenin, acidul oleanic, acidul phytolaccagenic și acidul serjanic. Înmuierea, fierberea și măcinarea pot reduce prezența lor dar chiar și așa, lista de nutrienți anti-inflamatori din quinoa rămâne impresionantă.
Studiile pe animale au demonstrat capacitatea quinoa de a reduce nivelul colesterolului total și de a ajuta la menținerea nivelului de colesterol bun, HDL și ar putea duce la îmbunătățirea sănătății metabolice. 
Există studii, făcute pe pacienți, dar și pe șobolani, în care s-au examinat efectele semințelor de quinoua asupra sănătății metabolice. Studiile umane au constatat că utilizarea quinoa în loc de pâine și paste făinoase a redus semnificativ valorile zahărului din sânge, a insulinei și trigliceridelor. În American Journal of Clinical Nutrition au fost publicate concluziile unui studiu cu privire la efectul cerealelor integrale la pacienții care au în tratament statine, medicamente care scad colesterolul. Cei care au consumat mai mult de 16 grame de quinoa în fiecare zi au avut un nivel de colesterol mai mic decât cei care au luat statine, fără a mânca quinoua. Se pare că aportul de quinoua și utilizarea de statine au dus la rapoarte sănătoase ale HDL-colesterol și colesterol total. Există, de asemenea, în European Journal of Nutrition date despre un studiu realizat de către cercetătorii italieni care au descoperit că quinoa a produs niveluri mai mici de acid gras și trigliceride decât pâinea tradițională sau pastele făinoase fără gluten.
Studiul făcut pe animale și publicat în revista Foods Plant for Human Nutrition a constatat că adăugarea de quinoa la o dietă bogată în fructoză a inhibat aproape complet efectele negative ale fructozei și a redus colesterolul LDL cu 57%.
Semințele de quinoua conțin cei mai puțini polifenoli, ceea ce le face potrivite în dietele fără gluten. Deja mai multe organizații publice au recomandat quinoa ca substitut pentru grâu ori de câte ori este necesară evitarea acestei cereale cu conținut de gluten. Un studiu publicat în Jurnalul American de Gastroenterologie a pus în evidență faptul că din 15 tipuri de quinoua, doar 2 au gluten cât să declanșeze simptome în boala celiacă, iar 4 tipuri au foarte puțin. 
Cercetătorii de la Centrul de cercetare a bolii celiace de la Columbia University au constatat că, dietele fără gluten și-au îmbunătățit în mod semnificativ conținutul nutrițional prin adăugarea de ovăz și quinoa. Potențialul alergenic scăzut al quinoua a trezit interesul și pentru alimentația copiilor mici.
Semințele au fost studiate și pentru rolul lor în tratarea diabetului zaharat și a hipertensiunii arteriale. Oamenii de știință brazilieni au cercetat 10 tipuri de cereale și leguminoase tradiționale și au descoperit că semințele de quinoa au avut cea mai mare acțiune antioxidantă, (86%), din toate cele 10 alimente studiate. Studiul a condus la concluzia că atât quinoa cât și kañiwa (o specie asemănătoare) au potențial în a ajuta în gestionarea hipertensiunii asociate și a diabetului de tip 2. Între calitățile hipoglicemiante ale semințelor de quinoua stă și indicele glicemic scăzut, 53 al acestora.
Combinate cu orice alte alimente cu indice glicemic scăzut, pot alcătui un meniu care să ajute la stabilizarea zahărului din sânge. S-a dovedit că semințele ajută la creșterea nivelului serotoninei, un aport crescut de quinoua fiind o modalitate plăcută de a ne simți relaxați și calmi. 
Conținutul bogat în fibre este încă un motiv pentru care quinoua ar trebui introdusă în dietă. Un studiu care a analizat 4 soiuri de quinoa a găsit o concentrație cuprinsă între 10 și 16 grame de fibre la 100 de grame. O ceașcă conține cam o cincime din necesarul zilnic de fibre. Există un studiu publicat în Jurnalul Britanic de Nutriție în care participanții au raportat o stare de sațietate mai mare după ce au consumat quinoa, hrișcă sau ovăz comparativ cu consumul de grâu sau orez. Rezultatul global este că, dacă avem o problemă cu supraalimentarea sau o digestie lentă, quinoa ne poate ajuta în ambele situații. 
Potrivit cercetătorilor, fibrele ar putea ajuta la prelungirea vieții. Este concluzia unei meta-analize a studiilor relevante publicate în Jurnalul American de Epidemiologie. 
Există nenumărate soiuri de quinoa, dar tipurile cel mai frecvent cultivate și cumpărate sunt cele albe, roșii și negre. Expresia quinoa se referă uneori doar la quinoa alb sau fildeș, deoarece sunt cele mai frecvente varietăți disponibile în magazine. Quinoa roșu are semințele mai tari ceea ce face o alegere bună pentru salate reci. Quinoa negre sunt un amestec distinct de boabe negre, maro și roșu închis și au gust ușor mai dulce decât alte soiuri.
Quinoa se poate găsi și sub formă de fulgi care se gătesc mai repede și sunt potriviți pentru terciuri, sau sub formă de făină. 
Semințele sunt disponibile fie vrac, fie preambalate. Datorită capacității de a absorbi apă, este indicat să fie cumpărate proaspete și ținute în frigider într-un recipient etanș unde rezistă de la 3 până la 6 luni.

Contraindicații

Atenție la medicația antioxidantă și de scădere a trigliceridelor pentru că atât quinoua, dar și toate celelalte semințe au efect de reducere a trigliceridelor.
Există și câteva neplăceri în consumul de quinoa. Semințele sunt acoperite cu saponine, substanțe chimice concepute pentru a proteja plantele de boli cauzate de fungi, bacterii și virusuri. Saponinele au gust amar de săpun și pot provoca iritarea stomacului și chiar deteriora intestinul subțire, așa că semințele de quinoa trebuie să fie clătite bine cu apă rece și frecate ușor cu mâinile înainte de a fi gătite. Conținutul ridicat de fibre poate produce pentru început simptome nedorite la nivelul stomacului.
Quinoa are un conținut destul de mare în oxalați, care reduc absorbția de calciu și pot cauza probleme pentru anumite persoane cu pietre la rinichi.

 

Semințele de pin

Unele dintre denumirile comune pentru semințele de pin sunt nuci Pinon, pignoli sau nuci de cedru. Există doar căteva specii de pin a căror semințe sunt comestibile, majoritatea crescând în pădurile din Himalaya, Pakistan, India (Kashmir, Himachal Pradesh) și Afganistan. 

Semințele de pin au fost folosite din cele mai vechi timpuri, fiind menționate în hrana soldaților romani atunci când au descins în Marea Britanie în urmă cu peste 2000 de ani. Autorii greci le-au menționat ca alimente încă din anul 300 î.Hr.
Profilul nutrițional al semințelor variază în funcție de specie, dar ele conțin, în general, o cantitate mare de proteine, grăsimi și fibre. Unele nuci de pin oferă, de asemenea, vitamine și minerale suplimentare. Pot conține până la 23,2% proteine, 50% grăsimi și 14,3% fibre. 
Semințele de pin sunt deosebit de calorice. 100 grame oferă 673 calorii, conținutul caloric ridicat provenind în principal din grăsimi, aceleași ca în uleiul de măsline. Semințele sunt deosebit de bogate în acizi grași mono-nesaturați, mai ales în acidul oleic, în proporție de 18:1 cu alte grăsimi nediferențiate. Acidul oleic ajută ficatul să elimine trigliceridele nocive din organism, scade valorile colesterolului LDL și previne apariția bolilor arterelor coronare și a accidentelor vasculare cerebrale prin favorizarea profilului lipidelor din sânge.
Semințele mai conțin, de asemenea și acid pinolenic care este un acid gras esențial (omega-6). Cercetările recente au demonstrat că suplimentarea cu semințe de pin reduce pofta de mâncare, datorită eliberării sub acțiunea acidului pinolenic a hormonului colecistochinină, dar și a unor enzime cu rol supresor al senzației de foame. La femeile care au consumat trei grame de acid pinolenic înainte de micul dejun absorbția alimentelor în intestine s-a încetinit iar aportul alimentar a scăzut cu 37%. În plus, acidul pinolenic scade LDL prin creșterea absorbției lui hepatice. (acidul pinolenic se găsește mai ales în semințele de pin corean).
Există chiar un studiu din anul 2009 publicat în Journal of Diabetes Science and Technology din Statele Unite, în care s-a constatat că atunci când sunt ingerate, nucile de pin produc un sentiment de plenitudine. 
Nucile de pin sunt și o sursă excelentă de vitamina K, vitamine din complexul B, și anume vitamina B1 (tiamina), vitamina B2 (riboflavina), vitamina B3 (niacina), vitamina B5 (acid pantotenic), vitamina B6 (piridoxină) și vitamina B9 (folați), vitaminele A, C, D și E, și luteină. O jumătate de cană de nuci de pin asigură aproape 50% din cantitatea zilnică recomandată de magneziu, iar 100 grame de semințe acoperă 62% din necesarul zilnic de vitamină E și 383% din necesarul zilnic de mangan. În plus, mai conțin potasiu, calciu, fier, zinc și seleniu. 
Luteina este un carotenoid care, alături de alte substanțe precum zeaxantina ajută în tratamentul afecțiunilor oculare în special în degenerescența maculară legată de vârstă (AMD). Macula este o zonă mică de doi milimetri lățime, situată în partea din spate a ochiului, în porțiunea de mijloc a retinei. În cazul degenerescenței maculare apar anumite pete la nivelul retinei și vasele capilare de la acest nivel se sparg. Cauza principală a AMD legată de vârstă este deteriorarea produsă de radicalii liberi din lumina soarelui. Cu toate acestea, există un pigment la nivelul maculei care acționează ca un filtru albastru-deschis pentru a proteja regiunea maculară împotriva oxidării prin lumină. Mai mult are rol de neutralizare a radicalii liberi. Alimentele bogate în aceste două componente, luteina și zeaxantina pot reduce semnificativ riscul de AMD. Ele se mai găsesc și în plantele cu frunze verzi cum este salata verde, spanacul, brocoli, varza alba sau varza de Bruxelle, avocado. Cu cât leguma este mai verde cu atât cantitatea de luteină este mai mare. 
Uleiul din semințe de pin are un gust delicat, cu aromă dulce, și este folosit în multe aplicații medicinale. Principalele componente chimice din ulei îi oferă proprietăți emoliente pentru piele, dar acesta se poate folosi și la gătit în mâncărurile de legume și salate, cărora le dă un gust foarte puternic. Principala utilizare a uleiului este însă în industria medicamentelor tradiționale ca ulei purtător sau bază. 
Semințele se pot consuma crude sau prăjite, aroma lor de alune dulci potrivindu-se bine la mai multe feluri de mâncare sau sosuri. Unele rețete tradiționale cer nuci de pin prăjite pentru a scoate în evidență gustul lor distinctiv și sunt, de asemenea, folosite pentru a face celebrul sos pesto italian. Dacă dorim să le consumăm crude, le putem zdrobi în salate sau legume, sau în supă fierbinte.
În cele două Americi, nucile de pin sunt recoltate din soiul Pinyon și sunt cunoscute sub denumirea pinyons. Există chiar și o cafea specială făcută din nuci de pin, cunoscută sub numele de "Pinon și e comercializată mai ales în sud-vestul Americii. Aceasta se prăjește la întuneric, ceea ce îi dă o aromă profundă. 
La cumpărarea semințelor vom fi atenți să aibă o culoare maro strălucitor, compactă și să fie uniforme ca dimensiune, fără crăpături, mucegai, pete sau miros rânced. Semințele proapsete se simt grele în mână și ar trebui să producă un sunet metalic la scuturare. Odată deschise recipientele în care le-am achiziționat, semințele se pun în borcane închise ermetic și se depozitează în interiorul frigiderului, dar nu mai mult de trei sau patru luni.

Contraindicații

Există mai multe cazuri raportate de alterare a percepției gustului cunoscut sub numele de gură de pin sau sindromul de nuci de pin. Este vorba de un gust intens amar, metalic, care poate persista în gură de la o zi până la două săptămâni. Până în prezent, testele nu au reușit să identifice cauza acestei reacții, dar se pare că este prezentă mai ales la consumarea semințelor recoltate de la specia Pinus armandii (pinului alb chinezesc). Prin sistarea consumului de semințe de pin simptomele încetează fără a fi nevoie de vreun tratament.
La anumite persoane, sensibile și la alte fructe cu coajă în special la mango, nuci de caju, fistic, pot apare reacții mult mai severe, de la prurit, urticarie, erupții cutanate, roșeață, ochi umezi, nas înfundat până la manifestări anafilactice, inclusiv dificultăți de respirație, dureri abdominale, vărsături și diaree. Departamentul de Alergologie și Imunologie clinică de la Universitatea din Navarra, Spania a pus în evidență în urma mai multor studii de caz că, persoanele cu alergii la alune sau alte nuci pot avea o reacție alergică și la semințele de pin.

de Carmen Gheorghe

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Ce este permeabilitatea intestinală Ce este permeabilitatea intestinală

Condiția de „sindrom de intestin permeabil", a câștigat o mulțime de atenție în ultima vreme. Deşi despre „permeabilitate intestinală", s-a discutat în literatura medicală de peste 100 de ani, doar acum această tulburare…

Cauzele sindromului de intestin permeabil Cauzele sindromului de intestin permeabil

Deși este adevărat că anumite condiții și medicamente pot provoca o permeabilitate intestinală crescută, în prezent există puține dovezi pentru a susține teoria că un intestin poros este cauza directă a oricăror probleme semnificative,…

Glosar de termeni