Alchimişti din secolul XX

În secolul al 20-lea, știința a împlinit visul alchimic al transmutării elementelor. Dar alchimiștii moderni folosesc încă metodele tradiționale în demersul lor pentru obținerea Pietrei Filosofale

Din ce în ce mai multe experimente științifice realizate în secolele al 18-lea și al 19-lea, rezultatele unor chimiști ca Lavoisier, Priestley și Davy, teoria atomică a lui Dalton precum și descoperirile ce au decurs din acestea, realizate de fizicieni și chimiști – toate acestea păreau să însemne sfârșitul alchimiei. Și totuși... nu a fost așa. 

Este adevărat că în timpul secolului al 19-lea și până la începutul secolului al 20-lea alchimiștii s-au retras către aspectele mistice și spirituale ale studiilor lor. Ei au aderat la ocultismul rozicrucian al unor societăți cum ar fi Golden Dawn sau Ordo Templi Orientis (OTO), care au contribuit la unificarea unor aspecte ale filosofiei orientale cu tradiția magică vest-europeană.

Un fizician dovedeşte că transmutarea e posibilă
Apoi, în 1919, fizicianul englez Ernest Rutherford a anunțat că a reușit să transmute un element fizic în altul. El transformase de fapt azotul în oxigen. Cantitatea de oxigen obținută era infimă (20 de părți la un milion) iar metoda folosită, ce implica radiații de energie înaltă, nu semăna deloc cu procedeele alchimiștilor. Dar acest experiment a infirmat convingerea celor mai mulți oameni de știință că transmutarea era imposibilă, dând aripi tuturor alchimiștilor plini de aspirație.

Se știa deja că transmutația are loc în natură. Astfel, elementele radioactive se “dezintegrează” gradat, emițând radiații  și dând naștere unor elemente radioactive, care la rândul lor se dezintegrează. În urma unei serii de dezintegrări se formează, ca produs final, plumbul. 

Rutherford a reușit însă inversarea acestui proces. El a bombardat azotul cu radiație formată din nuclee rapide de heliu și a obținut astfel oxigen și hidrogen. Experimentul poate fi scris foarte simplu în termeni de numere atomice (proprie­tățile chimice ale fiecărui element sunt determinate de numărul său atomic, care reprezintă numărul de protoni din nucleul său):

N (7) + He (2) = O (8) + H (1)

Întrebarea pe care și-o putea pune orice alchimist era dacă se putea scrie o ecuație similară care să explice conversia plumbului Pb (82) în aur Au (79). Sau poate un alt element ar fi fost un punct de plecare mai bun?

Finanţându-i pe nazişti
Unul din cei care s-au inspirat din acest experiment a fost chimistul german Franz Tausend din München. El avea o teorie despre structura elementelor, de fapt un amestec între ideile lui Pitagora, care considera Universul drept o combinație a armoniilor muzicale, și descoperirile chimiei moderne. 

Tausend a publicat o broșură inti­tulată “180 de elemente, masa lor ato­mică și integrarea lor într-un sistem cu o periodicitate armonică”. El credea că fiecare atom are o frecvență de vibrație specifică elementului căruia îi aparținea, care depindea de masa nucleului atomic și de gruparea electronilor pe orbitele din jurul acestuia. Cercetări ulterioare au arătat că această parte a teoriilor lui era adevărată. Tausend a mers mai departe considerând că materia poate fi “orchestrată”: adăugând substanța potrivită unui element, era posibil să i se modifice frecvența de vibrație cu cea a unui alt element.

În 1924, Adolf Hitler a fost trimis în închisoare pentru încercarea de a organiza o revoltă armată. Unul dintre colegii lui de conspirație, generalul Erich Ludendorff, a fost achitat și, în anii următori, a candidat pentru funcția de președinte al Germaniei. După înfrângerea sa de către eroul național Hindenburg, el și-a îndreptat atenția spre creșterea fondurilor  Partidului Nazist.

Tot în acea perioadă, circulau anumite zvonuri prin cercurile guvernamentale despre faptul că un anume Tausend reușise să obțină aur prin transmutație. Ludendorff a reunit în jurul său un grup de industriași și bancheri pentru a se ocupa de aceasta. Conform instrucțiunilor lui Tausend, un membru al acestui grup, comerciantul Stremmel, a procurat materialele necesare – în principal oxid de fier  și cuarț. Acestea au fost topite în­tr-un creuzet pe care Stremmel l-a luat apoi în camera sa de hotel pe timpul nopții, pentru ca substanța să nu fie expusă unor influențe nedorite. Dimineața, Tausend a încălzit din nou creuzetul în cuptorul electric, în prezența vizitatorilor săi, și a adăugat apoi substanței topite o cantitate mică de pudră albă. Apoi creuzetul a fost răcit și, la deschiderea lui, s-a găsit o bucată de aur de 7 grame.

Foarte entuziasmat de acest succes, Ludendorff a format o companie numită “Compania 164” – un  număr care, deloc întâmplător, este dublul numărului atomic al plumbului. Ludendorff urma să primească 75% din profit iar Tausend – 5%. Investițiile au fost fabuloase și astfel, într-un an, gene­ralul a reușit să introducă 400.000 de mărci în fondurile Partidului Nazist. Apoi, în decembrie 1926, el i-a lăsat afacerea lui Tausend. Acesta a continuat să crească fondurile, iar în data de 16 iunie 1928 a fa­bricat 723 de grame de aur dintr-o singură operație. În baza acestuia el a obținut o serie de acțiuni, fiecare în valoare de 10 kg de aur. 

Dar după un an, când nu a mai reușit să obțină aur, Tausend a fost arestat pentru fraudă. La data de 5 februarie 1931, după un proces de senzație, a fost găsit vinovat și condamnat la 4 ani de închisoare. Pe durata procesului el a reușit încă o dată să fabrice aur, sub stricta supraveghere a Monetăriei din München – dar proba aceasta a fost contestată și nu l-a salvat. 

Cum să fabrici aur din nisip
O soartă asemănătoare a avut și inginerul polonez Dunikovski care, în același an în care Tausend era condamnat, anunța la Paris că a descope­rit un nou tip de radiație –razele “Z”– care ar fi transmutat cuarțul în aur. Mineralul, răspândit pe plăci de cupru, era topit la un potențial electric de 110.000 V și apoi era iradiat cu raze Z. 

Investitorii au fost darnici și de această dată: două milioane de franci s-au îndreptat către fondurile cercetărilor inginerului polonez.

Dar după câteva luni, când nu a mai apărut aur, el a fost judecat și condamnat pentru fraudă. După doi ani de închisoare, avocatul său i-a obținut eliberarea. Dunikovski s-a retras cu familia sa în Italia la San Remo, unde și-a continuat experimentele.

În curând au apărut zvonuri cum că el s-ar fi întreținut din vânzarea ocazională a unor bucăți de aur. Avocatul său, însoțit de eminentul chimist Albert Bonn, s-au dus la San Remo pentru a se convinge de aceasta. 

S-a descoperit că cuarțul folosit de Dunikovski conținea urme de aur. Dar, în timp ce metodele obișnuite de extragere produceau aur în cantități de 10 părți la un milion, metoda lui Dunikovski producea de cel puțin o sută de ori mai mult. Fiecare experiment se realiza cu cantități foarte mici de cuarț, deci și cantitățile de aur rezultate erau foarte mici. 

În octombrie 1936, Dunikovski și-a realizat experiența în fața unui grup de oameni de știință. El a păstrat secretul în privința aparatului, dar a dat unele explicații teoretice care își aveau sorgintea în alchimie. În esență, a spus că fiecare substanță minerală conține “atomi embrionici” care sunt respon­sabili de transformările ce au loc în natură pe durata mai multor mii de ani. Procesul pe care îl aplica el nu făcea altceva decât să accelereze creșterea naturală a embrionului de aur în cuarț. 

Demonstrația sa a atras atenția și astfel a luat ființă Sindicatul Anglo-Francez, care-și propunea să aducă nisip din Africa și să-l prelucreze în­­tr-un laborator nou de pe coasta sudică a Angliei. Curând însă a izbucnit al Doilea Război Mondial și nu s-a mai auzit despre Dunikovski. Unele zvonuri spuneau că și-ar fi făcut o fa­brică la frontiera elvețiano-franceză,  dar nu există dovezi în acest sens. 

Cu toate acestea, se știe că au existat numeroși practicanți ai alchimiei în secolul al-20-lea, și încă mai există și astăzi. 

Uleiul de aur al lui Archibald Cockren
Unul dintre aceștia a fost Archibald Cockren, mort în micul său laborator în timpul unuia dintre atacurile aeriene asupra Londrei. El a fost os­teopat și practica terapia prin aur. ­Și-a început cercetările asupra antimo­niului, apoi asupra fierului, cuprului, argintului, mercurului și a aurului. Apoi, după cum mărturisește, “experiențele mele au luat o nouă turnură, cu un metal cu care nu mai experimentasem anterior. Acest metal, după ce a fost redus la sărurile sale și a suferit o preparare specială și distilare, a scos la iveală Mercurul Filosofilor, Aqua Benedicta, Aqua Coelestis, Apa Paradisului. Prima confirmare a acestui triumf a fost o șuierătură violentă, jeturi de vapori izbucnind din retortă în receptacul, precum rafalele ascuțite ale unei puști, și apoi o explozie violentă, în timp ce un miros puternic și subtil totodată a umplut laboratorul și împrejurimile...”

Oricare ar fi fost adevărata realizare a lui Cockren, aproape toate descoperirile sale s-au pierdut în bombardamentul care l-a ucis. Un lichid pe care el l-a numit “uleiul de aur” a fost folosit ulterior în scopuri medicale.

Alchimia postbelică
După cel de-al Doilea Război Mondial, cea mai mare parte a activităților alchimice cunoscute s-au desfășurat în Franța. Pe lângă Eugène Canseliet, care susținea că ar fi fost discipolul lui Fulcanelli, și care a fost filmat de televiziunea franceză la lucru în laboratorul său, sunt cunoscuți scriitorul Roger Caro și pictorul Louis Cattiaux.

Fără îndoială însă, cel mai renumit alchimist din perioada postbelică a fost Armand Barbault.

El a integrat în experimentele sale alchimice cunoașterea elementelor de astrologie. A fost susținut în acest demers original de soția sa, reeditând modelul cuplului de alchimiști reprezentat în Evul Mediu de Nicolas Flamel și doamna Pernelle.  Împreună au lucrat la transformarea Materiei Prime (așa-numita Turbă a Filosofilor) timp de 12 ani.

O parte esențială a procesului alchimic întreprins de soții Barbault a fost culegerea rouăi pe cearceafuri de pânză, în fiecare dimineață între 21 martie și 24 iunie. Acesta nu era o idee originală: fusese deja indicată în cartea fără cuvinte, Mutus Liber (“cartea tăcută”). 

În 1961, Barbault obținea primele licori de aur, după care și-a încredințat munca unor laboratoare germane de orientare antropozofică. Rezultatele în domeniul medical și vindecările pe care le-a realizat cu ajutorul licorii l-au convins să continue, elaborând un nou Remediu care să poată fi aplicat pe scară largă.

Exemplele de alchimiști moderni ar putea continua. Important este că visul de aur a devenit realitate chiar prin eforturile contemporanilor noștri. Ei au dovedit o dată în plus că orice proces alchimic se desfășoară simultan pe mai multe planuri ale manifestării. Factorul ce determină transmutarea elementelor ține de natura interioară a alchimistului iluminat.

“În decursul celor 12 ani consecutivi, între 1948 și 1960, am fost nevoit să repet fără încetare aceleași operații, să adaug mereu plante, sevă și rouă, și să aștept ca Natura să își realizeze opera sa de putrefacție, să las Materia Primă să se usuce la o temperatură care să nu depășească 40 de grade, pentru a reîncepe apoi întregul proces, cu scopul de a o îmbogăți și mai mult. Materia primă trebuia să se hrănească cu substanțe vegetale și să rețină forțele vii concentrate și fixate în săruri, atunci când, în plin proces de descompunere, se realizează separarea amestecurilor, acesta fiind unul din secretele alchimiștilor. Prietenii mei puteau vedea, atunci când îmi făceau vizite, alambicul care funcționa în plină natură, în curte sau în grădină. Alții aveau curiozitatea de a veni în zorii zilei pentru a observa cum culegeam plantele și roua. Puțini credeau în reușita finală, cu atât mai mult cu cât - de la un an la altul - rezultatele erau minime. Și totuși, oricât de mici ar fi fost progresele, ele erau suficiente pentru a-mi stimula entuziasmul și pentru a mă incita să continui operațiile, oricât de mult ar fi fost necesar pentru a obține perfecțiunea dorită. Este evident că acest entuziasm era întreținut prin intervenția unor forțe spirituale, a căror prezență am re­simțit-o constant, și care îmi arătau calea către succes, cu condiția să perseverez.”

Armand Barbault - fragment din cartea “Aurul din cea de-a o mia dimineață”

Text de Ioana Plăvițu
Revista Misterelor 44/2002

Nu sunt comentarii la acest articol!

Adauga un comentariu

Comentariile care contin injurii, un limbaj licentios, instigare la încalcarea legii, la violenta sau ura vor fi sterse. Ii încurajam pe cititori sa ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate.

Introdu numarul din imagine:
security
Spațiul sacru carpato-balcanic Spațiul sacru carpato-balcanic

Spațiul carpato-balcanic și cel tibetano-himalayan prezintă mari analogii și “coincidențe”. Acest fapt vorbește despre un fond comun, despre o tradiție care se leagă de cele mai vechi forme de înțelepciune ale omenirii care…

Față în față cu moartea - o nouă perspectivă asupra vieții Față în față cu moartea - o nouă perspectivă asupra vieții

Modelul conștiinței supraluminice, propus de cercetătorii francezi Brigitte și Régis Dutheil, explică fenomenul experiențelor în preajma morții Fenomenul NDE (Near Death Experiences – experiențe în preajma morții) a…

Glosar de termeni