Click for more products.
No produts were found.

Suntem intemeietorii unei noi umanitati

Posted on1 Months ago by
Love0
Suntem intemeietorii unei noi umanitati

Pe la jumătatea secolului trecut geniul impunea respect aproape mistic. Mulţi aveau convingerea că omul atins de aripa unei creativităţi şi inspiraţii ieşite din comun nu se întâlneşte pe toate drumurile. Ba chiar se naşte la un secol şi câteva milioane de indivizi odată.

Nici comentatorii doldora de cultură nu-l foloseau prea des, nici pe buzele celorlalţi semeni ai noştri nu se afla cuvântul cu pricina toată ziua bună ziua. Situaţia este radical diferită în vremurile de-acum. „E genial, genială” a devenit exclamaţie de largă răspândire. Şi înseamnă apreciere a unui om, a unei idei, a unei maşini, a unei perechi de sandale sau a unui fel de mâncare. Mai are aşadar sensul adevărat, şi-a mai păstrat oare miezul cuvântul acesta? Sau lumea în care trăim a urcat la altitudinile impresionante de unde totul se sacralizează şi chiar se face frate de cruce cu genialitatea?

Dacă privim doar suprafaţa realităţii pare aproape o ironie amară. Într-o epocă în care valorile s-au răsturnat şi confuzia este regină să ajungem la o folosire inflaţionistă a acestui cuvânt. Tocmai când decăderea şi-a atins adâncimea maximă se vorbeşte despre geniu ca despre omniprezenţă, se naşte un soi de familiaritate de parcă a devenit accesibil, dacă nu tuturor, cel puţin multora. Şi totuşi există salturi spectaculoase care anunţă vremuri glorioase pentru umanitate. De la sport, unde recorduri ce păreau de neconceput sunt atinse uşor la antrenamentele de azi, şi nu doar ale marilor campioni, până în domeniul intelectual.

Jucătorii de şah de pildă şi-au testat mereu abilităţile. Vreme îndelungată s-a crezut că trei jocuri simultane reprezentau vârful cel mai înalt posibil în cazul unui şahist legat la ochi. Dar în 1933 Alexander Alehin a jucat legat la ochi şi cu succes fulminant treizeci şi două de partide simultane. Mai târziu, marii maeştri au aruncat reuşita lui Alehin în uitare. Iar Koltanovski a stabilit recordul actual – cincizeci şi şase de jocuri simultane, fără să privească o clipă tabla de şah. Câte partide credeţi că a câştigat? Cincizeci. Iar la restul a făcut remiză.

Fapte, afirmaţii, atitudini mărunte ale cotidianului şi mari evenimente în cultură şi spiritualitate. Cu toatele dau semn că umanitatea îşi caută o nouă matcă. Din abisul crizei în care a ajuns, omul îşi înalţă ochii spre bolta infinită a propriului potenţial lăuntric. Este o sete de ridicare pe verticală, o mişcare intuitivă spre apogeul conştiinţei. De aceea cuvântul geniu a ajuns atât de firesc pe buzele noastre şi este atât de firesc rostit. Este o presimţire a saltului uriaş care ne aşteaptă.

Care sunt mecanismele unor asemenea avansări vertiginoase? Care sunt resorturile cuprinderii intuitive, creative, mentale în cazul unui geniu? Se naşte un asemenea om cu privilegiul marilor sale talente sau geniul este accesibil celor mulţi şi poate fi cultivat? Cum? Ce arată istoria sinuoasă a ştiinţei şi invenţiilor? Ce ne comunică viaţa unui geniu ca Mihai Eminescu? Inteligenţa spirituală poate fi măsurată? Cum o împlinim pentru a putea să ne desăvârşim lăuntric? Ce ne facem cu manipularea la care se dedă societatea?

Ediţia de faţă a revistei Yoga Magazin şi-a pus aceste întrebări şi vă îmbie să răspundem împreună. Nu doar prin lectura pe care o propune, ci prin propria noastră viaţă. A tuturor. Căci suntem cu toţii deschizători de drum. Suntem întemeietori ai unei noi umanităţi, cu adevărat glorioase întru spirit. E nevoie de fiecare dintre noi. Este esenţial saltul de conştiinţă al fiecăruia dintre noi. Vrei să fii un geniu? E momentul perfect pentru asta.

 

Fragment din articolul Suntem întemeietorii unei noi umanități

Din revista Yoga Magazin EDIȚIE SPECIALĂ Starea de geniu poate fi trezită prin practica yoga? STOC EPUIZAT

Citește mai mult

Leave a Comment
Leave a Reply
Please login to post a comment.

Menu

  • Yoga Magazin nr 100
    editie aniversara, 256 pagini, 2019

    Yoga Magazin 97-98
    iulie - octombrie 2018

    Yoga Magazin nr 95-96
    martie - iunie 2018

    Yoga Magazin 94-93
    noiembrie - februarie 2018

  • ANTISTRES 60 CPS
    Are proprietati de reducere a efectelor negative ale stresului asupra organismului.

    Ulei de Magneziu
    Are efect relaxant, calmant, confera pielii aspect catifelat.

  • SIROP DE GHIMBIR
    Tonic digestiv, afrodiziac, antiinflamator, efect de regenerare, stimulare a capacitatii de digestie. 

    CEAI GASTROPROTECT
    Imbunatateste digestia, activitatea intestinala, amelioreaza durerile, creste pofta de mancare.

    ULEI ECO DIN NUCA DE COCOS
    Puternic antioxidant, reintineritor, hranitor, racoritor si armonizator

  • Special Edition - CD10 - KAMALATMIKA
    Indra continuă seria de 12 albume: EDIȚIA SPECIALĂ - Tantric Celebration.

  • Conștiința si enigmele ei
    Autor: profesor de yoga Gregorian Bivolaru

    Astrologie cauzală
    Autor: Valentin Badea

    Fantomele de la Trianon
    Autor: Anne Moberly & Eleanor Jourdain

    Aforisme, cugetari, ganduri luminoase si sfaturi pline de intelepciune pentru voi
    Autor: profesor de yoga Gregorian Bivolaru

Share

Create a free account to save loved items.

Sign in

Create a free account to use wishlists.

Sign in